În timp ce Corneliu Cernev îndeamnă cu mânie proletară la luptă pentru ce, nici el nu știe, Diculoiu, boem în colțul său cere calm. Astfel mâna de salariați ai OLTCHIM, ajunși din păcate fiii ploii, sunt în bătaia sindi…vântului. Rămași orfani de stat, de director, de politicieni, ei au încăput pe mâna unora cu tupeu care trag de ei în toate direcțiile pentru a-și consolida și motiva poziția de lideri.
Unul născut în spuma mării, Corneliu Cernev, adus cu tancurile disperării în curtea combinatului, după ce acum o săptămână era în orgasm cerebral la aflarea veștii că DD-ul a pus mâna pe chimia vâlceană, azi e abătut și furios. „Nu mai avem încredere în nimeni, ieșim în stradă, protestăm, vrem să muncim etc” un coșbucian retorsit tradus „prin șpăngi, prin fum, prin mii de baionete”, se dovedește acest Peneș de platformă. Ce vrea în fond nu se știe, însă gura păcătosului adevăr grăiește. Adică, în urmă cu una bucată săptămâna, pe când amurgul se împletea cu ziua, iar Chițoiu încăleca bolidul și pleca de la platformă spre București, Cernev a scăpat pe gură porumbelul. Nu al păcii, ci al po-pulismului micuțului Ponta. „Există un plan de rezervă al guvernului, dar pe care nu-l putem discuta acum. Dacă privatizarea eșuează, pentru repornirea OLTCHIM, guvernul ar putea apela la Fondul de Rezervă aflat la dispoziția premierului”. Au! Ce spui vere? Tu te-ai auzit? Adică domnul Ponta, în plin debut de campanie electorală, ar sufleca manșeta și ar băga mânuța în hambarul cu grăunțe, ținut doar pentru calamități, catastrofe etc. Păi, e voie? Am păcăli Bruxelles cu asemenea șmecherie? La limita legii s-ar strecura o ordonanță care să vorbească de falimentul Vâlcii și de șansa unică de a salva județul prin Fondul de Rezervă. Straniu și s-ar crea un precedent periculos, pentru că toate societățile aflate în dificultate ar bate la ușa lui Ponta cu gamela în mână cerând rația de fond de rezervă. Miroase asta a populism electoral de la o poștă, dar să sperăm că domnul Cernev s-a trezit vorbind ca pro..testatrul în târg.
De cealaltă parte bonomul Diculoiu sindicalistul cere, calm, relaxare, toleranță, de parcă ar fi adeptul Feng Sui-ului sau al altor năzbâtii tantriste. „Nu fac bine aceste proteste, e o manipulare a unui așa-zis lider pe nume Cernev care pe mână cu actuala conducere a combinatului instigă oamenii. Mai ales acum când se negociază contractul de privatizare”. Mai mult, aflăm de la Mișu că sindicatul liber (sic!) este invitat la negocieri din partea lui DD. Și apoi Diculoiu ne trântește partea cu Chițoiu, de care ne-am lămurit. „Chițoiu va reporni combinatul în 2 săptămâni chiar dacă privatizarea eșuează”. Cum? Pastila cu credite. Pe care s-o creadă Mutu, care joacă mai nou în Ungaria. Nicio bancă comercială nu îți dă un credit fără o garanție a statului. Mai ales unui combinat care are datorii duble față de valoarea lui de piață. Dar o garanție de stat aprinde beculețul de Red Alert la Bruxelles și îi ridică pipota lui Zaremba care, hop!, vine cu o plângere.
Așa că s-ar putea ca toți vâlcenii să fie invitați să fotografieze luna asta teritoriul cuprins de la Favil în jos până la CET, pentru că aceste vederi vor mai putea dovedi că o fost odată un combinat chimic. Iar pe terenul viran rămas liber, peste ani buni, doi bătăuși cu bărbi și păr alb se vor încăiera sindicalistic. Unuia i se spunea Cernev, iar altuia Diculoiu…
VLAD SOARE
Lasă un comentariu