Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SIF Transilvania vrea să cumpere Oltchim

În acest sens, a fost înfiinţată o companie, prin asocierea SIF Transilvania cu cu alţi investitori, numită SIF Transilvania Project Management Company. Cu această companie se doreşte participarea la privatizarea Oltchim. SIF Transilvania va avea dificultăţi să-i convingă pe creditorii Oltchim, dacă nu se asociază cu investitori strategici, din industria chimică, consideră specialiştii.

SIF Transilvania a solicitat ca termenul final de depunere a ofertelor de cumpărare a Oltchim să fie amânat cu 60 de zile. Aceeaşi cerere a făcut-o şi un consorţiu chinez format din Baota Petrochemical Group şi Junlun Petroleum.

Termenul de privatizare al combinatului a fost amânat cu 45 de zile, interval în care se speră ca rafinăria Arpechim să poată fi preluată de statul român, potrivit ministrului Energiei, Constantin Niţă. Arpechim ar trebui să livreze către Oltchim etilena necesară pentru producerea PVC.

Este a doua încercare de implicare a unei SIF în privatizarea Oltchim, după ce, anul trecut, SIF Moldova (SIF2) şi Chimcomplex Borzeşti s-au arătat interesate de preluarea combinatului. Ştefan Vuza, omul de afaceri care controlează Chimcomplex Borzeşti, a invocat şi implicarea traderului de chimicale american Tricon Energy.