Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Scandal cu privatizarea CFR Marfa

După pierderea privatizării Oltchim, guvernul Ponta a inregistrat un nou esec. Privatizarea CFR Marfa nu se mai face. Ca atare, statul trebuie să îi dea inapoi lui Gruia Stoica 30 de milioane de euro. Numai ca ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu a afirmat că este analizată oportunitatea reţinerii garanţiei depusa. GFR a depus o granţie de 10 milioane de euro şi a depus un avans de 20 milioane de euro într-un cont escrow, reprezentând 10% din valoarea acţiunilor CFR Marfă pe care urma să le preia. Şi nu prea pare legal. Dacă privatizarea s-ar fi încheiat cu succes, GFR trebuia să achite încă 172 milioane de euro. Întrucât privatizarea CFR nu s-a realizat garanţia trebuie recuperată de îndată, în timp ce banii din contul escrow ar trebui să fie disponibili în trei zile de la notificarea GFR. Totuşi, Gruia Stoica a declarat că îşi doreşte ca privatizarea să fie dusă până la capăt. „Ne dorim să ducem această privatizare până la capăt. Eeste ceva de genul operaţie reuşită, dar facem tumori, vânzătorul nu şi-a îndeplinit câteva clauze contractuale”, a afirmat Stoica într-o conferinţă de presă. Consultantul juridic al GFR a afirmat că Ministerul Transporturilor a început procesul de privatizare a CFR Marfă fără să aibă acordul băncilor creditoare ale CFR, adăugând că a fost informat de această situaţie abia luni. Stoica a menţionat că 7 din cele 12 bănci finanţatoare ale CFR Marfă nu au fost de acord cu transferul de proprietate. Privatizarea CFR Marfă nu s-a putut finaliza la termenul limită, luni, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei. Afacerea a picat de mult. Acum se cauta un vinovat de imagine şi bine’nteles ca or sa strige ca Basescu e vinovat. Dar problema este alta. Frica! Au incercat o furaciune in forta, tipic USL, dar frica lui Stoica si-a spus cuvantul. Acum,daca s ar putea, Gruia ar face uitat tot circul asta, ar lasa si spagile date uitate, numai sa se termine circul cat mai repede si, cel mai important, fara urmari. DNA-ul este pe fază!

PS – Se pare că noul ministru – doamna Mănescu – nu e doar de poză ci are şi sânge în vene şi işi foloseşte creierul. Ponta face spume la ora asta că nu a reuşit să paseze pisica şi că nu găseşte un fraier care să gireze eşecul. Asistăm la o încercare eşuată de a vinde „cui trebuie”. Parca erau vreo 3-4 firme la început, dar nu s-a calificat decât una, culmea, românească, în timp ce nemţii şi americanii n-au avut nişte acte (a se citi „n-au fost dispusi sa cada la pace”). Încă o dată Ponta ne-a arătat că e un câine care latră dar nu muşcă. Guvernul nu a amânat data limită de închiere a transferului companiei de la stat la GFR , invocând oficial nişte mizerii birocratice, în timp ce Ponta s-a aruncat iar în aberaţii precum că funcţionarii au fost speriaţi de Băsescu. Are dreptate comunicatul acela oficial de la Cotroceni: să se teamă de lege cine are a se teme.