La solicitarea mediului de afaceri, Agenția Națională de Administrare Fiscală a amânat operaționalizarea Registrului central electronic pentru conturi bancare și conturi de plăți identificate prin IBAN prevăzută inițial în data de 4 ianuarie 2021, pentru data de 11 ianuarie 2021.
Operaționalizarea Registrului central electronic pentru conturi bancare și conturi de plăți identificate prin IBAN se realizează în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2020.
Astfel, reamintim entităților raportoare prevăzute la art. 61 din Legea nr„ 207/2015, că, în termen de 10 zile de la operaționalizarea Registrului, au obligația de a transmite organului fiscal central toate informațiile prevăzute la art. VIII, alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2020* privitoare la persoanele fizice, juridice sau alte entități fără personalitate juridică care au deschis conturi între data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență până la data raportării.
*OUG 111/2020, art. VIII, alin (1)
„În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică au obligația de a transmite organului fiscal central lista titularilor persoane fizice, juridice sau a altor entități fără personalitate juridică care au deschise conturi la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, precum și celelalte informații prevăzute la art. 61 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, privitoare la identitatea persoanelor și la numărul IBAN”.
Lasă un comentariu