Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RÂMNICU VÂLCEA: Bugetul pe 2015 intră în dezbatere

Bugetul primăriei Râmnicu Vâlcea pentru anul 2015 va intra în dezbatere publică timp de 30 de zile, după care va fi votat de consilierii municipali.

„Suntem în faza de centralizare a propunerilor de la direcţii, a solicitărilor acestora, a propunerilor care vin din partea Executivului. Aşteptăm cotele de la nivel central, IVG-ul, pentru că se ştie, 65 la sută din venituri vin de la bugetul de stat, în aşa fel încât în funcţie de veniturile repartizate de la nivel central să ne croim proiectul de buget pe care îl vom pune în dezbatere în termenul legal. De asemenea, apoi, va fi supus aprobării Consiliului Local. De data aceasta, la capitolul investiţii, vom avea investiţii majore, pentru că reportăm un excedent de aproximativ 26 milioane lei, bani care au fost economisiţi în anul trecut, în aşa fel încât să atacăm proiectul de realizarea a unui obiectiv important, zic eu, Piaţa Centrală, precum şi alte investiţii”, spune primarul Ion Gigi Matei.