Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Oltchim solicită CNVM să își ia în serios rolul de arbitru al pieței de capital și să oprească manipulările PCC SE

Oltchim SA solicită public Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare să intervină în cazul manipulării agresive a investitorilor și acționarilor companiei realizată de către PCC SE.

Declarațiile de presă alarmiste făcute de acest acționar minoritar al Oltchim au ca unic scop scăderea valorii companiei. PCC SE și-a manifestat de mai multe ori interesul pentru preluarea Oltchim și este evident că îl va avantaja o valoare cât mai mică a societății. Oltchim a transmis la 10.02.2011 o sesizare CNVM pentru a analiza și lua măsuri în cazul manipulării făcute de către PCC prin recentele declarații de presă legate de riscul de faliment al companiei, intrarea în incapacitate de plată, management incompetent și defectuos.

Reprezentanții autorității nu au avut încă o reacție deși atacul continuu al PCC SE, atât la adresa Oltchim cât și a managementului companiei, nu face decât să transmită o stare de nervozitate în piață, să manipuleze investitorii și, nu în cele din urmă, să reducă artificial valoarea companiei.

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, ca organism de reglementare și supraveghere a pieței de capital și a comportamentului investitorilor pe această piață, are rolul de a se asigura că acțiunile și operațiunile investitorilor, fie direct pe piața de capital, fie în legătură cu aceasta, sunt realizate într-un cadru legal strict determinat. În același timp, CNVM trebuie să sancționeze orice abuz și manipulare de piață din partea investitorilor.

În cazul concret al S.C. Oltchim SA – Râmnicu Vâlcea, în ultimii trei ani PCC SE a dus o amplă campanie de denigrare a companiei, declarând în numeroase rânduri în presă că Oltchim este o companie falimentară, fără viitor. În același timp, PCC SE a atacat în mod constant orice inițiative ale managementului Oltchim sau ale statului pentru viabilizarea acestei companii.

Ca efect direct al acțiunilor ostile ale PCC SE, valoarea de piață a Oltchim a scăzut de la peste 1 miliard EUR, în 2007 când au devenit acționari în Oltchim, la doar 15 milioane EUR în acest moment.

Culmea este că după manevrele de reducere a valorii de piață a Oltchim, PCC SE își face publică intenția de cumpărare a pachetului majoritar deținut de statul român, ba mai mult chiar forțează mâna statului să scoată societatea la privatizare.

Lipsa de reacție a arbitrului pieței de capital la adresa sesizării Oltchim ne îngrijorează cu atât mai mult cu cât nu este pentru prima dată când CNVM nu ia măsuri pentru apărarea intereselor acționarilor și investitorilor în titlurile OLT.

Managementul Oltchim SA a formulat alte două plângeri către CNVM (în aprilie și în noiembrie 2009), dar în ambele situații CNVM a considerat că PCC SE are un comportament ce nu încalcă legislația relevantă a pieței de capital. Deciziile Comisiei au fost surprinzătoare deși în cele două plângeri s-a evidențiat clar legătura directă dintre acțiunile PCC SE și scăderea valorii de piață a Oltchim.

Pe de altă parte, dl. Constantin Roibu, directorul general al Oltchim SA a fost sancționat imediat la sfârșitul anului 2010 în urma plângerilor PCC SE ca urmare a unor declarații aparent contradictorii privind intenția Băncii Comerciale Române SA de a deveni acționar al Oltchim SA. Sancțiunea a fost aplicată deși reprezentanții BCR au confirmat ulterior veridicitatea declarațiilor d-lui Roibu, iar valoarea de piață a titlurilor acestui emitent a avut variații nesemnificative în perioada declarațiilor menționate.

Comparând modalitățile de acțiune și efectele asupra valorii de piață a titlurilor OLT, suntem neplăcut surprinși de tratamentul aparent diferențiat și favorabil PCC SE în evaluările realizate de CNVM în legătură cu evenimentele privind emitentul Oltchim.

Considerăm că nu este normal ca CNVM să reacționeze doar la sesizările PCC SE și să amendeze managementul Oltchim pentru așa-zise manipulări de piață dar să rămână indiferent la manipulări atât de evidente, ca cele ale PCC care duc la scăderea valorii companiei în detrimentul acționarului majoritar (statul român) și al celorlalți acționari minoritari! Biroul de presă OLTCHIM SA