Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Monedă de 10 lei, lansată de BNR

BNR omagiază împlinirea a 100 de ani de la constituirea Corpului de Aviaţie Român prin lansarea unei monede cu o valoare nominală de 10 lei, în data de 31 august a.c.

„Aversul prezintă două avioane de epocă, respectiv un aparat de tip Farman şi unul de tip Blériot, valoarea nominală 10 LEI, stema României, inscripţia România şi anul de emisiune 2015.

Reversul redă un grup de militari ai Corpului de Aviaţie Român din perioada următoare constituirii acestuia, insigna de pilot militar instituită în anul 1915, inscripţiile Constituirea Corpului de Aviaţie Român, 100 ANI şi 1915, anul evenimentului aniversat.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Acestea includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi a casierului central”, se arată într-un comunicat al BNR.

Moneda este de argint, iar tirajul pentru această emisiune numismatică va fi de 250 de monede. Preţul de vânzare, monedă şi broşură de prezentare este de 310 lei, fără TVA.

Fiind monede aniversare, ele putere circulatorie pe teritoriul României. Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.