Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

În 2014, accizele vor fi calculate la un curs de 4,4485 lei/euro

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează că Banca Centrală Europeană a publicat marţi, 1 octombrie 2013, cursul euro oficial după care se vor calcula accizele în anul 2014. Acesta a fost stabilit la nivelul de 4,4485 lei/euro, fiind mai scăzut faţă de anul 2013 cu 7,38 bani respectiv 1,6% (pentru anul 2012 cursul a fost de 4,5223lei/euro).

În acest context, precizăm că se percep accize pentru alcool şi băuturi alcoolice, tutun prelucrat şi ţigarete, produse energetice şi electricitate, cafea, bere, băuturi provenite din fermentarea fructelor.

De la 1 septembrie 2013, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 16/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, operatorii economici care produc, achiziţionează din teritoriul comunitar ori importă anumite bunuri, datorează accize, pentru anul 2014, calculul realizându-se la cursul menţionat mai sus.

Reamintim că se datorează accize pentru: bijuterii din aur şi/sau din platină, cu excepţia verighetelor, confecţii din blănuri naturale, iahturi şi alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement, autoturisme şi autoturisme de teren, inclusiv cele importate sau achiziţionate intracomunitar, noi sau rulate, a căror capacitate cilindrică este mai mare sau egală cu 3.000 cm.c., arme de vânătoare şi arme de uz personal, motoare cu capacitate de peste 100 CP, destinate iahturilor şi altor nave şi ambarcaţiuni pentru agrement.

(sursa: finantevalcea.ro)