Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Guvernul a aprobat preluare minelor de la Berbeşti şi Alunu de către CET Govora

Cele două cariere de lihnit de la Berbeşti şi Alunu au fost preluate de CET Govora de la Complexul Energetic Oltenia. Decizia a fost luată joi, 31 iulie a.c., în cadrul şedinţei de Guvern. Sigur, totul s-a întâmplat după multe intervenţii ale preşedintelui CJ Vâlcea, Ion Cîlea, care susţine că transferul se va realiza prin negociere directă între cele două entităţi economice, CE Oltenia şi CET Govora fără selecţie de oferte şi prin derogare de la prevederile art.24, alin.(1) şi (3) ale OUG nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale. „Pentru a preveni blocajele în livrarea necesarului de lignit către CET Govora, noi am cerut Guvernului încă din ianuarie 2012, prin adresa nr.596, decuplarea de la fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia a exploatărilor miniere de suprafaţă Berbeşti – Alunu şi fuzionarea prin absorbţie a acestora de către CET Govora. Ministrul Economiei de-atunci, ne-a transmis, însă, sub semnătura fostului secretar de stat Claudiu Constantin Stafie, că pur şi simplu nu poate participa la proiectul propus de Consiliul Judeţean Vâlcea. Dar, ceea ce n-am reuşit atunci, iată că am găsit înţelegerea necesară şi am reuşit să obţinem din partea Guvernului Ponta. Sunt fericit imens de acest succes tocmai pentru că s-a luat cea mai înţeleaptă decizie pentru evitarea în viitor a blocajelor. Mai concret spus, de-acum este eliminat riscul neasigurării cantităţilor necesare de cărbune pentru funcţionarea CET Govora şi, prin aceasta, se va îmbunătăţi climatul de afaceri pe platforma industrială Rm. Vâlcea” – a declarat preşedintele Ion Cîlea.