Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

GRAV: ARPECHIM, la un pas de DEMOLARE! ADIO privatizare OLTCHIM

OMV Petrom va demola instalaţii ale rafinăriei Arpechim pentru a construi depozite de carburanţi. Aceasta va fi soarta Arpechimului dacă administratorii judiciari nu se grăbesc să privatizeze Oltchim, la pachet cu Arpechim, până la sfârşitul anului 2015.

„Ce este sigur este că avem un dialog permanent cu autorităţile în privinţa Arpechim. Nu avem niciun cumpărător pentru această rafinărie. Noi vrem să o transformăm într-un depozit de carburanţi, iar pentru asta este nevoie să fie demolate unele active. Am înaintat deja o cerere în aces sens autorităţilor competente”, a declarat joi Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, într-o conferinţă de presă.

OMV Petrom a închis rafinăria Arpechim încă din 2011, motivând că nu doreşte să o vândă deoarece compania nu a găsit un cumpărător „credibil” care să aibă expertiza şi resursele financiare pentru operarea unităţii. S-a vorbit în nenumărate rânduri de preluarea Arpechim de către Oltchim, însă de fiecare dată lucrurile au rămas doar la stadiul de discuţii, deşi rafinăria poate produce materii prime pentru combinatul de la Vâlcea.

Mai mulţi miniştri care s-au perindat pe la Economie sau Finanţe au declarat în ultimii ani că partea de petrochimie a rafinăriei va trebui cumpărată de acelaşi investitor care va cumpăra combinatrul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea, însă, nu s-a concretizat nimic în acest sens, chiar dacă Arpechim era principalul furnizor de materii prime al combinatului.

După cum se ştie, combinatul Oltchim se află în insolvenţă, în prezent existând un plan de reorganizare pe trei ani. Dacă însă, austriecii de la Petrom vor demola Arpechim, ne putem lua adio de la vreo privatizare a Oltchim. Orice investitor cu scaun la cap nu bagă banii într-o gaură neagră, iar Oltchimul este atractiv, doar la pachet cu rafinăria de la Piteşti.