Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Doar 13% din necesarul de peşte din România provine din intern

În România consumul de peşte a scăzut dramatic, de la 8,5 kilograme pe an de persoană în 1990, la numai 4 kilograme pe an de persoană în prezent. Necesarul de pește este susţinut în proporţie de 87% din importuri şi numai 13% din producţie internă, a declarat Marian Cuzdrioreanu, preşedintele Asociaţiei Procesatorilor, Importatorilor, Distribuitorilor şi Comercianţilor de Peşte din România – RO-FISH, la un seminar de profil.

„Doar 13% din necesarul intern provine din România şi 87% din import, iar ca să putem să existăm trebuie susţinut domeniul pescăresc pentru că altfel moare. Sunt 6,7 miliarde de euro pentru noua politică europeană în domeniul pescăresc, având ca direcţie principală dezvoltarea acvaculturii, iar din această sumă noi am negociat doar 167 de milioane de euro. Am cerut insistent celor de la MADR, atât pe primul POP cât şi pe noul program, să participăm activ la susţinerea acestor negocieri, dar suntem cu un pas în urmă tot timpul. Este anormal. Dacă noi nu avem susţinerea băncilor, printr-un parteneriat al Guvernului şi prin programe de ajutorare, aşa cum s-au făcut şi în alte domenii, vom muri. Nu este normal să interzicem existenţa a 15.000 de oameni care sunt nevoiţi să facă braconaj ca să trăiască”, a declarat Marian Cuzdrioreanu.