PREJUDICIU. Remus Vulpescu, fostul șef al Oficiului ParticipaÈ›iilor Statului și Privatizării în Industrie, devenit celebru, după parodia de licitație organizată în cazul Oltchim, se află din nou atenția publică și tot la modul negativ. Obligat să-și dea demisia de OPSPI, DJ Vulpescu a fost luat în brațe de ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, și ridicat la rang de consilier al acestuia. Din această postură, DJ Vulpescu a mai făcut-o încă o dată de oaie. El a fost cel care a organizat licitația on-line pentru înscrierile privind aprobarea cererii de ajutor de stat (Minimis), despre care se știe că în urma scandalului iscat și a unor suspiciuni de fraudă, a fost anulată de ministrul Chițoiu. Mai multe firme au depus plângeri la DNA împotriva lui Remus Vulpescu.
MAGDA POPESCU
magda.popescu@voceavalcii.ro
Site-ul unde trebuiau depuse dosarele a funcționat fix 6 minute, de la 8.30 la 8.36, după care s-a blocat din pricina numărului mare de utilizatori. Când și-a revenit, cei care aveau de depus proiecte au fost întâmpinați cu mesajul că cele 500 milioane lei puse la bătaie pentru acest program au fost deja absorbite. Oamenii de afaceri care au rămas pe dinafară au explicat anchetatorilor de la DNA că frauda a fost pusă la punct printr-un sistem ingenios, fiind implicaÈ›i mai mulÈ›i lideri ai PNL. Conducerea PNL ar fi promis mai multor filiale că le va aloca un număr de contracte la licitaÈ›ia organizată la minister, desemnându-l să se ocupe de rezolvarea problemei chiar pe Remus Vulpescu. Astfel, fostul șef OPSPI s-ar fi întâlnit personal cu reprezentanÈ›ii companiilor desemnate să fie introduse cu prioritate în sistemul on-line, în mai multe restaurante din București. Reclamanții care l-au denunțat pe Vulpescu mai susțin că frauda nu ar fi fost posibilă fără intervenția unor persoane din ministerul Finanțelor, care au introdus în sistem datele unor societăți favorizate, cu câteva secunde înaintea orei stabilite public ca start al înscrierilor on-line. Pentru dovedirea acestor acuzaÈ›ii, procurorii trebuie să verifice IP-urile calculatoarelor din Ministerul FinanÈ›elor, serverele și bazele de date, pentru a se stabili dacă terminale din minister s-au conectat la adresa paginii electronice unde s-a desfășurat licitaÈ›ia.
Peste 500 de firme vâlcene au aplicat la „Minimis”
Interesul pentru programul declanșat de Ministerul Finanțelor a fost destul de mare la Vâlcea, unde peste 500 de societăți au solicitat de la Registrul Comerțului certificate constatatoare în formă extinsă pentru a putea participa la procedură. „Vă pot spune că am sesizat un interes sporit din partea firmelor vâlcene pentru acest „Minimis” deoarece, în ultima perioadă, la Registrul Comerțului Vâlcea, s-au prezentat peste 500 de firme pentru a solicita certificatul constatator necesar participării la programul „Minimis”. Doar într-o zi, am eliberat 50 de certificate. A fost o adevărată nebunie” – ne-a declarat Elena Popescu, director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Rotaru de la PCR, declarat Admis
Unul dintre norocoșii vâlceni, care au reușit să fie în cei 644 de aplicanÈ›i declaraÈ›i admiși, este Constantin Rotaru, administratorul ROTAREXIM. „Vă pot spune că din întâmplare, am fost declarat Admis, însă acum se poate pune semnul egal între Admis și Anulat. Eu judec lucrurile altfel și nu sunt de acord cu acordarea unor asemenea fonduri. Aceste finanțări nerambursabile de la bugetul de stat au 2 tare: ajută la spolierea țării și polarizează excesiv populația. Am ales să particip în acest an doar pentru că am vrut să văd efectiv cum e. Întâmplarea a făcut să ne aflăm în primii 644, însă, după cum bine știți, totul s-a anulat. Din punctul meu de vedere, am asistat la o mare brambureală. Cei de la ministerul Finanțelor au greșit fundamental. Ori dai bani pe criterii de competență financiară, ori nu mai dai deloc. Ceea ce s-a întâmplat în ziua de 28 august a fost loterie curată. Încă de la început, le-am spus celor cu care am lucrat că, spre deosebire de 99,99% dintre aplicați, eu nu pot fi dezamăgit. Știam că particip la o LOTERIE” – ne-a declarat Constantin Rotaru.
De asemenea, alte societăți vâlcene declarate admise sunt SANMED și RAPITEST. Lista integrală a înscrierilor pentru aprobarea cererii de ajutor de stat (Minimis), care cuprinde atât Admișii, cât și Respinșii, o puteți citi aici: http://minimis.mfinante.gov.ro/ajutordestat/ListaServlet?numefisier=lista01_09_2013.pdf
Lasă un comentariu