În ultimele zile, mulți consumatori de energie electrică au observat că primesc facturi cu valoare negativă. Aceasta se datorează unei reglementări din 2024, care a introdus o contribuție pentru Contractele pentru Diferență (CfD) în facturile de energie electrică. Această taxă, destul de mică – doar 0,0128 bani/kWh – a fost destinată să sprijine investițiile în noi capacități de producție energetică și este susținută prin fonduri europene.
Însă, în decembrie 2024, a fost adoptată o lege care amână introducerea acestei contribuții până în aprilie 2025. Drept urmare, furnizorii de energie electrică care au emis deja facturi ce includeau această taxă trebuie să le anuleze și să emită unele noi, corectate.
Astfel, consumatorii vor primi inițial facturi corective (cu minus), urmate de o factură finală pentru perioada octombrie-decembrie 2024, care va reflecta noile reglementări, fără taxa CfD.
În fiecare lună, sunt emise aproximativ 9 milioane de facturi de energie electrică pentru clienți casnici în România.
Lasă un comentariu