Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

COMUNICAT DISTRIGAZ: VEZI AICI cand se reia furnizarea de gaze naturale în Râmnicu Vâlcea

Distrigaz Sud Reţele aduce următoarele precizări cu privire la sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale în municipiul Râmnicu-Vâlcea, din județul Vâlcea.

Datorită unui incident tehnic imprevizibil înregistrat în sistemul de distribuție a gazelor naturale care alimentează strada General Magheru din Râmnicu-Vâlcea, Distrigaz Sud Rețele a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale în data de 20 octombrie 2019, începând cu ora 18:00, în zona de centru și nord a municipiului, precum și în zona Goran.

În urma acestei situații s-a oprit alimentarea cu gaze naturale pentru circa 21.000 clienți casnici și 470 non-casnici din orașul respectiv.

Echipele companiei fac toate demersurile necesare pentru asigura reluarea alimentării cu gaze naturale a clienților afectați în cursul zilei de mâine, 21 octombrie 2019, în jurul orelor 18:00.

După reluarea realimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.

Dacă mirosul de gaze din încăperi persistă, în ciuda respectării acestor măsuri, clienţii pot apela serviciul de call-center Apeluri de Urgență al Distrigaz Sud Rețele la numărul unic 021 9281.

Ne cerem scuze pentru inconveniențele create clienților noștri și le mulţumim pentru înțelegere.

Biroul de Presă

Distrigaz Sud Reţele este o filială a ENGIE Romania, înființată în martie 2008 ca urmare a separării activității de distribuție de cea de comercializare. Activitatea principală a companiei este reprezentată de distribuția gazelor naturale. Distrigaz Sud Rețele deservește 19 județe din sudul țării și municipiul București, gestionând o rețea de distribuție de aproximativ 20.000 km. Județele deservite de către companie sunt: Argeș, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea.