Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Certificarea formularului 101 de către un consultant fiscal se amână până la 1 ianuarie 2014

Direcția Generală a Finanțelor Publice reamintește contribuabililor că, potrivit prevederilor Legii nr. 162/2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2014 certificarea de către un consultant fiscal a declarațiilor fiscale anuale, formular 101 „Declarație impozit pe profit”, ale contribuabililor persoane juridice, stabilită prin art. 83 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Scoaterea unor fapte din cazierul fiscal Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea informează că, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 896/28.12.2012, a fost publicat Ordinul viceprim-ministrului, ministrului Finanțelor Publice nr. 1.717/2012 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului Finanțelor Publice nr. 2.696/2011 privind aprobarea modelului și conținutului formularisticii necesare pentru solicitarea și comunicarea datelor înscrise în cazierul fiscal, modul de organizare, gestionare și acces la informațiile din cazierul fiscal. Actul normativ aduce modificări Anexei nr. 1 formularul 508 „Fișa de actualizare a înscrierilor în cazierul fiscal privind inactivitatea fiscală”, cod MFP 14.13.43.15/6. Totodată, la Anexa nr. 3, capitolul II „Procedura de actualizare a faptelor și situațiilor înscrise în cazierul fiscal”, după secțiunea F2 „Dispoziții speciale privind scoaterea situațiilor privind inactivitatea fiscală, declarată de activitatea de inspecție fiscală în condițiile art. 781 alin. (1) lit. b) – c) din Codul de Procedură Fiscală, înscrise în cazierul fiscal al reprezentantului legal al persoanei juridice reactivate” a fost introdusă o nouă secțiune, secțiunea G: „Dispoziții speciale referitoare la scoaterea din evidența cazierului fiscal a situațiilor privind inactivitatea fiscală, înscrise în cazierul fiscal al reprezentanților legali ai persoanei juridice inactive, care s-a radiat din Registrul contribuabililor fără a fi reactivată”. Situațiile privind inactivitatea fiscală se scot din evidența cazierului fiscal al reprezentantului legal al persoanei juridice declarate inactivă, care s-a radiat din Registrul contribuabililor fără a fi reactivată, la data împlinirii unui termen de un an de la data radierii persoanei juridice, în condițiile art. 7 alin. (1) lit. h) din Ordonanța Guvernului nr. 75/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru scoaterea din evidența cazierului fiscal a acestor situații, fișa de actualizare se întocmește de către compartimentul cu atribuții în gestionarea Registrului contribuabililor din cadrul organului fiscal în a cărui evidență a fost înregistrată persoana juridică declarată inactivă fiscal, care s-a radiat fără a fi reactivată, după primirea informației/comunicarea documentului care atestă radierea persoanei juridice declarate inactivă fiscal, prin completarea formularului 508 „Fișa de actualizare a înscrierilor în cazierul fiscal privind inactivitatea fiscală”, la care se bifează căsuța „Reprezentant legal al persoanei juridice declarate inactivă fiscal”. Fișa de actualizare se transmite compartimentului pentru gestionarea cazierului fiscal din cadrul organului fiscal în a cărui sferă de competență intră gestionarea cazierului fiscal al reprezentantului legal al persoanei juridice declarate inactivă, care s-a radiat fără a fi reactivată. www.finantevalcea.ro