Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CE a aprobat realocarea a 240 milioane de euro către POR

Comisia Europeană a aprobat realocarea a 240 milioane de euro către Programul Operaţional Regional. Suma menţionată este realocată de la Programul Operaţional Sectorial Transport (POS Transport) şi de la Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu). De la POS Transport au fost realocate către POR fonduri în valoare de 140 milioane de euro, iar de la POS Mediu fonduri în valoare de 100 milioane de euro. „Decizia Comisiei Europene va avea un impact important asupra dezvoltării comunităţilor locale. Aşa cum am promis, aceşti bani vor fi folosiţi pentru a finanţa şcoli, spitale şi drumuri judeţene. Pentru şcoli şi spitale este alocată o sumă de 173 milioane de euro, iar pentru drumuri judeţene o sumă de 67 milioane de euro. Realocarea fondurilor către aceste domenii prioritare ale României va duce la creşterea nivelului de trai al românilor”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Serviciile Comisiei Europene au anunţat decizia de aprobare a realocării propuse de Ministerul Fondurilor Europene în cadrul întâlnirii anuale cu Autorităţile de Management ale Programelor Operaţionale prin care România atrage fondurile structurale şi de coeziune alocate pentru perioada de programare 2007-2013. Programul Operaţional Regional, către care a fost redistribuită suma de 240 milioane de euro, este cel mai performant program. Prin intermediul acestui program, România a atras până la data de 17 decembrie a.c. peste 1,64 miliarde de euro. În acelaşi timp, sumele solicitate Comisiei prin intermediul POR pentru a fi rambursate României, se ridicau la aproximativ 1,75 miliarde de euro. Astfel, rata de absorbţie curentă aferentă POR era de aproximativ 47%. Tot la data de 17 decembrie a.c., rata de absorbţie curentă a fondurilor structurale şi de coeziune era de peste 28%. Ministerul Fondurilor Europene precizează că realocarea fondurilor nu afectează implementarea proiectelor aprobate deoarece sumele care au fost realocate nu erau contractate la nivelul POS Transport, respectiv POS Mediu.