Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: Primăria Râmnicu Vâlcea a reziliat contractul cu Romprest

Primăria Râmnicu Vâlcea a luat decizia de a rezilia contractul pentru salubrizarea municipiului cu firma Romprest ENERGY SRLENERGY SRL. Astfel, începând cu data de 1 aprilie 2016, gunoiul râmnicenilor nu va mai fi ridicat de Romprest.

Amintim că firma care a câştigat licitaţia pentru salubrizarea municipiului, Romprest, a primit din mai 2015 până în prezent nu mai puţin de 4 amenzi de la Garda de Mediu, pentru că nu a respectat autorizaţia de mediu. Dacă Romprest va mai primi o singură amendă, îşi va pierde licenţa de funcţionare şi nu va mai putea presta niciun serviciu de salubrizare în România.

Această ştire este o păcăleală de 1 Aprilie, deşi mulţi dintre cei care locuiesc în Râmnicu Vâlcea şi-ar dori un alt operator de salubritate, care să le ridice gunoiul, astfel încât locurile special amenajate să nu fie adevărate focare de infecţie, cum s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute.