În data de 06.09.2010 a fost deschisă procedura reorganizării în ceea ce privește S.C. UZTEL S.A. Ploiești. În cadrul acestei proceduri, inițial, a fost desemnat administrator judiciar EURO INSOL SPRL București, cu sediul social în București. Asociația „Uztel” Ploiești, acționarul majoritar al SC Uztel SA (societate aflată în proces de reorganizare după declararea insolvenței în 2010) a câștigat în mod irevocabil procesul în care a contestat practica abuzivă a administratorului judiciar Remus Borza în privința comisioanelor încasate. Avocatul Remus Borza este obligat, prin sentința CA Craiova să restituie aproximativ 500.000 de euro, bani luați ilegal de la S.C.UZTEL S.A., după ce a umflat nelegal onorariul la 3% în loc de 1,5% cât stipulează Legea insolvenței pentru lichidator. Cum o fi, oare, la Hidroelectrica SA și de ce nu mai pleacă Borza la treburile lui, lăsând această societate comercială să funcționeze la întreaga sa capacitate. Că doar este apă destulă și curge cuprinzător prin hidrocentrale. Nu mai este mult și adevărul de aici ne va arăta cât de bine intenționat cu insolvența a fost acest avocat, individ care poartă ceasuri de 50.000 de euro la mână, izmene vara și ascultă manele pentru a se simți ca la mă-sa acasă. Raul POP
Lasă un comentariu