Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Andrei Gerea: „Privatizarea Oltchim se va face integrat, cu Divizia Petrochimică Bradu”

Noul ministrul al Economiei Andrei Gerea este optimist în ceea ce priveşte soarta Oltchim, susţinând că privatizarea combinatului se poate finaliza în februarie 2014 dacă nu se va găsi capital de lucru. Dacă se vor găsi banii, atunci privatizarea poate avea loc în iunie 2014.

„Dacă reuşim să găsim 15 milioane euro, cât este capitalul de lucru, ne putem întinde undeva până în iunie. Dacă nu reuşim să găsim aceşti bani, în luna februarie ne strângem mana cu investitorii. Cel mai presant factor este capitalul de lucru, care este absolut necesar pentru desfăşurarea activităţii şi pentru câştigarea de timp, pentru că o astfel de acţiune precum cea demarată de noi, pentru căutarea de potenţiali investitori, cere timp. Avem nevoie de aceşti bani, care se caută în primul rând la bănci. Băncile, din păcate, nu sunt foarte dornice să finanţeze, este o problema la nivel naţional, nu numai în cazul Oltchim. Dar am reluat discuţiile, nu numai în zona bancară, ci şi în zona fondurilor de investiţii”, a declarat ministrul Economiei, Andrei Gerea.

Andrei Gerea a mai precizat că în acest moment există trei consorţii internaţionale care şi-au manifestat interesul pentru preluarea companiei Oltchim, în timp ce campania de atragere de investitori pentru privatizare va continua şi vor fi reluate discuţiile cu reprezentanţii OMV Petrom referitor la posibila vânzare a Rafinăriei Arpechim, aflată în prezent în conservare, iar „privatizarea Oltchim se va face integrat, cu Divizia Petrochimică Bradu”.

„Săptămâna aceasta o să avem întâlnirea cu OMV, pentru că acum şase luni, ei şi-au manifestat intenţia de a vinde rafinăria. Sigur, ar fi un plus pentru Oltchim, dar nu este atât de esenţial cum este Divizia Petrochimică Bradu. Se poate compensa lipsa rafinăriei, dar pentru Oltchim, pentru cei de la Vâlcea, şi asta au înţeles-o de-a lungul timpului, nu poate exista viitor, în forma în care este astăzi combinatul de la Râmnicu Vâlcea, fără ce se afla la Piteşti. Lucrurile, din punctul de vedere al tuturor, sunt clare, privatizarea Oltchim se va face integrat, cu Divizia Petrochmica Bradu”, a mai precizat Gerea.