FUNȚIONARE. Vineri, 16 noiembrie, alte două secții ale combinatului Oltchim  au repornit, astfel că, în acest moment, se află angrenați în procesul de producție peste 1.200 de salariați. Trebuie spus că au fost făcute probele necesare la secțiile polieteri și sinteze organice. La începutul lunii octombrie a fost repornită secția electroliză cu membrană, iar cea de propenoxid și-a început, deja, activitatea.
În acest moment, Oltchim funcționează la o capacitate de 30 la sută, odată cu repornirea celor patru secții ale combinatului chimic. Reamintim că la începutul săptămânii care s-a încheiat, peste 400 de angajați ai combinatului chimic vâlcean au ieșit pe platformă, supărați că nu și-au primit drepturile salariale pe mai multe luni, amenințând cu paralizarea activității companiei. Speriați de amploarea pe care au luat-o protestele, reprezentanții Guvernului au promis remedierea cât mai rapidă a situației și detensionarea situației. Șase dintre angajații societății au intrat în greva foamei, unul dintre ei având nevoie de asistență medicală după ce a leșinat.
Trebuie menționat că unul dintre cei șase greviști a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce acesta a leșinat. Muncitorul a fost transportat la infirmeria combinatului, unde i-au fost administrate perfuzii, salariatul aflându-se, de mai mult de 48 de ore, în greva foamei. De repornirea combinatului din Râmnicu Vâlcea depind locurile de muncă a 3.300 de angajați ai societății, care, în ultima perioadă, au organizat mai multe mișcări de protest din cauza neplății la timp a drepturilor salariale.
OLIVIA PÎRVU – CÎRCIU
Lasă un comentariu