Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Acord între CET şi USG pentru stingerea datoriei istorice

Conducerile celor două unităţi importante pentru economia judeţului Vâlcea, CET Govora şi Uzinele Sodice Govora, au ajuns ieri seară la un acord în ceea ce priveşte stingerea datoriei istorice înregistrate de producătorul de produse clorosodice către CET. Acordul de cooperare pe termen lung implică plata în tranşe a datoriei istorice pe care USG o are faţă de CET. Conform înţelegerii parafate ieri, USG va asigura plata unei importante părţi din datorie într-o singură tranşă, în timp ce restul va fi achitat lunar, în următorii ani. „Este un pas înainte pentru echilibrul ambelor companii, în măsura în care, împreună, ne confruntăm cu dificultăţi în procesul de restructurare şi în a acţiona în cadrul economic foarte dificil al platformei Chimice. Am ajuns înt-un punct avantajos ambelor părţi, care va permite USG să se concentreze asupra obiectivului dificil, să înregistreze zero pierderi până la sfârşitul anului”, a declarat Witold Urbanowski, directorul general al USG. Echipele de management, atât din cadrul USG cât şi CET, intenţionează să extindă cooperarea pentru a identifica noi modalităţi de a-şi îmbunătăţi eficienţa şi, de asemenea, de a răspunde diverselor provocări cu care se confruntă ambele companii, cum ar fi costisitoarele certificate CO2 obligatorii sau restructurările semnificative.

200 de disponibilizaţi pentru acoperirea costurilor certificatelor CO2

Compania a redus costurile, şi-a reformat structura, externalizeaza o serie de activităţi şi a început un proces de reducere a numărului de angajaţi.

La finalul acestui proces, este de aşteptat ca USG să înregistreze zero pierderi iar personalul să fie redus cu aproximativ 200 de persoane. „Menţinerea controlului costurilor, schimbările şi redimensionarea operaţiunilor companiei nu sunt niciodată măsuri populare dar dorim să menţinem USG în funcţiune pe termen lung. Acest lucru poate fi realizat doar cu noi investiţii care pot fi susținute de investitorii noştri numai dacă vom ajunge la pierderi zero”, a adăugat Urbanowski. Următoarea provocare importantă, căreia USG trebuie să îi facă faţă, constă în acoperirea costurilor certificatelor CO2, o nouă obligaţie, a cărei valoare anuală reprezintă veniturile a aproximativ 200 de angajați.