Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A intrat în vigoare Codul insolvenţei

Codul insolvenţei a intrat în vigoare vineri, după ce la începutul acestei luni fusese adoptat de Guvern. Scopul noului Cod al insolvenţei este acela de a preveni situaţiile în care societăţile debitoare s-ar sustrage de la plata obligaţiilor folosind o perioadă lungă de timp în care devin intangibile prin simpla intrare în procedura de insolvenţă şi eventual prin derularea unui plan de reorganizare, potrivit ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc. Astfel, noua reglementare creează premisele legale ale unei proceduri de insolvenţă care asigură echilibrul între interesele creditorilor şi cele ale debitorilor.

Referitor la executarea silită individuală ca modalitate de recuperare a creanţelor curente, ministrul Justiţiei a mai precizat că, deși ea prevede obligaţia achitării datoriilor curente, de cele mai multe ori debitorii au ignorat plata creanţelor curente, ajungându-se la situaţia paradoxală în care creanţele născute în cursul procedurii de insolvenţă sunt mai mari decât cele înscrise la masa credală.

Noul Cod al insolvenţei a provocat, cum era de aşteptat, numeroase polemici. Astfel, plenul Camerei Deputaţilor a respins deja o moţiune simplă depusă de grupurile parlamentare ale PP-DD şi PDL numită „Opriţi instituţionalizarea inchiziţiei audiovizualului şi manipularea democraţiei”. Iniţiatorii au cerut „încetarea imediată a atacurilor asupra mediului de afaceri şi a presei independente, revocarea imediată a Ordonanţei de urgenţă privind Codul insolvenţei, punerea în dezbatere publică a acestui subiect deosebit de important şi adoptarea acestuia de Parlament prin lege, şi nu prin OUG”.

Pe de altă parte, Avocatul Poporului a contestat la Curtea Constituţională a României dispoziţii din Codul insolvenţei, Curtea Constituţională urmând să discute pe 29 octombrie sesizarea Avocatului Poporului.