Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Viceprimarul liberal din Sălătrucel, acuzat de corupţie.Riscă 5 ani de închisoare

• dacă va fi găsit vinovat viceprimarul PNL al comunei Sălătrucel, Vasile Miu, riscă să petreacă de la 1 la 5 ani după gratii

Încă un ales local din Vâlcea acuzat de corupţie. Inspectorii ANI l-au descoperit pe viceprimarul comunei Sălătrucel, liberalul Vasile Miu, că s-a folosit de funcţia pe care o deţine pentru a semna un contract de arendare a 320 de hectare de izlaz comunal pe o durată de 10 ani, deşi avea şi calitatea de vicepreşedinte al Asociaţiei Locale a Crescătorilor de Bovine, Ovine, Porcine şi Albine. Contractul a fost semnat în data de 22 aprilie 2010.

Astfel, viceprimarul Vasile Miu este acuzat de incompatibilitate de către inspectorii ANI, el săvârşind infracţiuni de corupţie prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, ce prevede următoarele: „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.

Aşadar, dacă va fi găsit vinovat viceprimarul PNL al comunei Sălătrucel riscă să petreacă de la 1 la 5 ani după gratii. Până una alta, ANI a sesizat organele judiciare competente, iar, până la această oră, Vasile Miu nu a depus la dosar nici un punct de vedere cu privire la acuzaţiile ce i se aduc.