Până în urmă cu câţiva ani, Râmnicu Vâlcea era recunoscut ca centrul criminalității online din România, iar acțiunile hackerilor de aici au lovit câteva continente. Fenomenul a debutat în 1996 și a avut efectul bulgărelui de zăpadă în oraș. Autoritățile de la București au început abia în 2003 să urmărească acest fenomen, la presiunea Statelor Unite.
Pentru turiști, Râmnicu Vâlcea este un oraș liniștit, cu multă verdeață. Aflat la marginea Carpaților, în centrul României, nimeni nu bănuiește secretul acestui oraș, îngropat în cartierul muncitoresc Ostroveni: rețeaua de hackeri din zonă a speriat toată planeta, scria Le Monde într-un material preluat de incont.ro.
Râmnicu Vâlcea, cu cartierul său Ostroveni, este recunoscut sub numele Hackerville, pentru că, ani de-a rândul, a fost cunoscut ca şi capitala furturilor online. Clienții care fac cumpărături online din toate țările – francezi, britanici, germani, italieni, dar mai ales americani, au fost înșelați de hackerii români. Potrivit Poliției Române, 80% dintre victime provin din SUA.
Conferinţa „Ethical Hacking”, la Consiliul Judeţean Vâlcea
Miercuri, 31 iulie 2019, în municipiul Râmnicu Vâlcea a avut loc CONFERINȚA „Ethical Hacking”, organizată de Consiliul Județean Vâlcea, în parteneriat cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea.
În cadrul conferinței au fost abordate teme legate de provocările la zi în tehnologia informației, dar și chestiuni punctuale precum impactul utilizării rețelelor wi-fi și adevăratele costuri în utilizarea acestora.
La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai Microsoft și ai structurilor de prevenire a fraudelor informatice, constituite la nivel guvernamental.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, susţine că Râmnicu Vâlcea va deveni centru european cyber defense şi cyber security. „După întâlnirea de azi, voi discuta despre posibilitatea parafării unor parteneriate şi chiar intenţionez să obţine fonduri europene pentru acest proiect. Vom lucra alături de cei mai buni specialişti în domeniu şi am început deja discuţia cu Mădălin Dumitru, fondator şi owner al Cyber Smart Defence”, ne-a declarat preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Cursuri IT GRATUITE pentru tineri organizate de Primăria Râmnicu Vâlcea
Primăria din Râmnicu-Vâlcea şi-a propus să sprijine organizarea unor cursuri de informatică pentru tinerii care vor să înveţe să facă bani legal pe internet, pentru ca municipiul să scape de renumele de oraş al hackerilor.
Primarul Mircia Gutău a precizat în cadrul unei conferinţe de presă, că aceste cursuri vor fi organizate de consilierul său pe probleme de IT şi vor fi gratuite. „Cursurile sunt pentru tinerii care doresc să înveţe tehnica aceasta a calculatorului şi care vor să înţeleagă că se pot câştiga bani din internet legal, iar municipiul Râmnicu Vâlcea să nu fie cunoscut ca Hackerville, ci ca un oraş în care lucrurile s-au schimbat şi tinerii pot fi atraşi în acest domeniu. Se lucrează la acest proiect, avem un spaţiu liber pe care-l amenajăm şi, în timp relativ scurt, se vor putea acorda aceste cursuri gratuit celor care sunt interesaţi”, a precizat primarul.
Lasă un comentariu