Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA. Arestat după ce a spart o locuinţă din Râmnicu Vâlcea şi a avariat maşina proprietarului acesteia

Astăzi, 8 iulie, a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a propus arestarea preventivă a unui tânăr de 21 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În fapt, în noaptea de 5 spre 6 iulie a.c., acesta ar fi pătruns prin escaladarea ferestrei de la balconul unui imobil situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, iar din interiorul imobilului ar fi sustras mai multe bunuri, bijuterii de aur, un telefon mobil și cheile de la autoturismul personal al persoanei vătămate.

În urma activităților investigativ-operative, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea l-au identificat și depistat pe cel în cauză, acesta fiind reținut pentru 24 de ore.

Totodată, a fost identificat și autoturismul pe care l-a sustras din parcarea blocului, lăsându-l avariat în comuna Ionești, județul Vâlcea, după ce tănărul l-a condus fără a deține permis de conducere.

În cursul zilei de 8 iulie a.c., în baza probatoriului administrat, bărbatul a fost prezentat magistraților Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, care au admis propunerea de arestare preventivă, fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.