Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Vaccinarea la chiuvetă” în Vâlcea. Un certificat verde costa între 200 și 300 de euro. Trei asistente au fost reținute

Un medic și șase asistenți de la centrul de vaccinare din Mihăești, Vâlcea, au dat luni, 13 decembrie a.c., explicații în fața oamenilor legii, în urma descinderilor care au avut loc. Dintre aceștia, trei asistente medicale au fost reținute, iar medical a fost pus sub control judiciar.

Asupra lor planează suspiciuni că ar fi fost implicați în vaccinarea la chiuvetă, iar în schimbul certificatelor de imunizare false cereau între 200 și 300 de euro. Tranzacția se făcea chiar în cabinet.

Surse judiciare susțin că persoanele care solicitau un certificat fals sunau anumite asistente, care le recomandau apoi medicul dispus să arunce vaccinul contra unei sume de bani.

Mascații au descins la două instituții, la domiciliile persoanelor vaccinate la chiuvetă, precum și la domiciliile cadrelor medicale. Procurorii cred că este vorba despre o adevărată mafie, care se ocupă de falsificarea certificatelor verzi. Dosarul deschis în acest caz este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în care se efectuează cercetări pentru comiterea de infracțiuni de luare de mită și fals intelectual.