Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: Vocea Valcii

Un afront adus IPS Varsanufie şi Bisericii vâlcene

Foto: Vocea Valcii

Săptămâna trecută, pe site-ul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, am găsit mediatizarea unui eveniment cultural intitulat „Cultura muzicală bisericească în Vâlcea. Etape şi momente de referinţă.”, acțiune desfăşurată în cadrul programului cultural-ştiinţific „Frescele Vâlcii”, ediţia a IV-a. Conform enunţului invitaţiei lansate de organizatorii «Forumului Cultural al Râmnicului și Clubul Oamenilor de Ştiinţă, Cultură şi Artă», conferenţiarul temei a fost “profesorul preot dr. Ion Gavrilă, cercetător, dirijor şi compozitor”, coordonatorul acţiunii culturale fiind eternul şi fascinantul profesor Gheorghe Deaconu. La acest act cultural, organizatorii s-au declarat ca fiind în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” şi Ateneul Meşterul Manole. De la început, informaţiile furnizate de acel site ne-au părut ciudate, suspecte şi le-am simţit având un substrat de afront adus Înalt Prea Sfinţitului Varsanufie – arhiepiscopul Râmnicului. Arhiepiscopul Varsanufie nu a fost invitat și nici Arhiepiscopia Vâlcii nu a fost nominalizată printre amfitrioni.

Fără binecuvântare

Faptul că evenimentul tratează o temă religioasă (fiind vorba de cultura muzicală bisericească), implicarea preoţilor Ion Gavrilă şi Nicolae State-Burluş și corala Bisericii „Sf. Apostol”, iar invitaţiile de participare s-au adresat NUMAI unui grup ţintă (din Inspectoratul Şcolar Vâlcea, preoţi prieteni cu cei doi părinţi nominalizaţi mai sus, țuțeri culturali și fără presă), ne-a dat de bănuit şi, de îndată, am încercat să desluşim misterul. Prima informaţie căpătată a fost faptul că evenimentul cultural bisericesc şi participarea coralei unei biserici, dar şi prezența preoţilor prieteni cu conferenţiarul PC Ion Gavrilă, nu aveau binecuvântarea IPS Varsanufie, ba mai mult, solicitarea oficială a binecuvântării desfăşurării acțiunii şi participării preoților la ea a fost înregistrată la Cancelaria Arhiepiscopiei, în ziua evenimentului, cu câteva ore înainte de începerea lui.

Deci, a lipsit binecuvântarea Ierarhului Arhiepiscopiei.

Afrontul

După cum se ştie, preotul Ion Gavrilă – preot cu o jumătate de normă la Biserica „Sfinţii Apostoli” – a fost demis din funcţia de preot profesor la Seminarul Teologic „Ion Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. Una din multiplele acuzaţii aduse fiind faptul că nu a format un cor profesionist în instituţia de învăţământ teologic, după cum era menirea sa ca ocupant al importantului post de profesor de muzică. Evident, supărarea a fost foarte mare şi, la greşelile comise faţă de superiorul său (inclisiv formarea unui grup ostil acestuia), s-a mai adăugat şi faptul că într-o duminică, zi de slujbă la Biserica „Sf. Apostoli”, o vizită de inspecţie făcută de IPS Varsanufie a evidențiat că acesta era plecat din localitate, fără să-l anunţe pe Protopopul care urmăreşte şi administrează treburile bisericeşti în parohiile arondate lui și nici nu a avut binecuvântarea Înaltului Varsanufie. Preotul Gavrilă, schimbat din funcţie (susţinut pe faţă de PC Nicolae State-Burluş, preot devenit și acesta ostil IPS), a vrut să arate că deşi a suferit o sancţiune el este, totuşi, apreciat de „oamenii de cultură” ai Vâlcii, alături de care îi poate arăta şefului Bisericii vâlcene că face numai ce vrea. Ca o stupiditate, în cadrul evenimentului la care ne referim, preotului Gavrilă i-a fost lansată (pentru a treia oară) cartea care conţine lucrarea sa de doctorat, după alte acțiuni de prezentare.

În lauda pe care i-a adus-o profesorul Gheorghe Deaconu (fost cerber al culturii comuniste de până în 1989 şi continuată acum) „sărbătoritului” acesta a menționat auditoriului că prietenul său preot care conferenția este „cărturar, cercetător, dirijor şi compozitor” (calităţi pe care puţini i le cunosc), dar a stârnit rumoare calitatea care i s-a dat de „profesor universitar la Seminarul Teologic Vâlcea”, calitate ce nu exista în organigrama Seminarului. (Îi sfătuim pe cei vizaţi să nu-și încordeze mușchii, pentru că întregul speach a fost înregistrat pe bandă magnetică). Tot celebrul Deaconu a afirmat că o viitoare întâlnire culturală va avea loc „în biserica preotului Ion Gavrilă” care, după cum se ştie, are o jumătate de normă a „Sf. Apostoli” şi, nici consimţământul preotului paroh Ion Bănuţă nu îl are, pentru a se putea anunţa noua locaţie culturală. De asemenea, organizatorii „forumului” (după cum spune pr. Nicolae State-Burluş) nu au avut consimţământul preotului Bănuţă pentru a se anunţa în invitaţie transmisă „aleșilor” prezenţa Coralei de la biserica pe care o conduce acesta, precum şi faptul că PC Bănuță nu a fost invitat la eveniment dar, în schimb, i s-a luat corul, fără binecuvântare.

Atmosfera

La acest eveniment s-au aflat în sală NUMAI 42 de „spectatori”, din care 16 au reprezentat corul de la „Sf. Apostoli”. În sală s-a mai aflat prezent (fără binecuvântare) şi preotul Consilier administrativ-bisericesc Nicolae Moga, paroh la biserica din Malaia/ Voineasa. În prezidiu s-a aflat şi PC Nicolae State-Burşul (tot fără binecuvântare), iar, la începutul actului cultural privat s-a mai aflat un preot în sală, dar văzând că se fotografiază auditoriul din sală, la început şi-a dat reverenda jos, apoi a plecat pe uşa din spate a sălii. Vârsta celor prezenţi a fost între 50-70 de ani şi, ceea ce a frapat cel mai mult a fost faptul că asistenţa nu a avut în compunere tineri şi tinere consumatori de cultură. Aceste întruniri ţinute sub egida organizatorilor amintiţi, s-au transformat în șuete culturale ale unui grup închis, unde conducătorii se laudă între ei, toţi spunându-şi că sunt „oameni de cultură” pentru că își laudă scrierile. Desigur, printre membri acestor întâlniri cu iz cultural, se află 4-5 râmniceni consacraţi artei, scrierii şi promovării culturii, dar sunt foarte mulţi dintre cei “consacrați” fără scrieri promovate, fără iniţiative culturale şi participă ca fiind doar corp ansamblu. Promitem ca la următorul articol (pentru că suntem convinşi că vom fi provocaţi pentru completări) să-i întrebăm pe toţi aceia care-şi spun că sunt „oameni de cultură” (se îmbată cu apă rece!) ce cărţi au scris şi care sunt acţiunile concrete care-i recomandă pentru calitatea ce şi-o arogă.

Cine-i încaieră pe preoţi?

Unul dintre preoţii care ne-a fost drag şi pe care l-am urmat în mai toate acţiunile bisericeşti întreprinse, a fost preotul Nicolae State-Burluş. Am folosit sintagma „ne-a fost”, pentru că trecutul nu se aseamănă cu prezentul. Ajutându-l în tot ce ne-a cerut (sprijin la închiderea Tipografiei, la scoaterea sa din clădirea Episcopiei, etc.), am constatat că, de fapt, numai interesul său personal îl urmăreşte, manipulându-ne. La fel cum a procedat şi cu un alt coleg de breaslă ce a făcut, ca şi noi (puii de pisică fac ochi după 7 zile): ne-am retras de lângă dumnealui, studiindu-l în tot ce întreprinde. Am înţeles fără echivoc că a devenit nemulţumit de IPS Varsanufie şi, subtil, i-a devenit ostil, instigând împotriva sa preoţii care nu-şi fac datoria și ajung sancționați. La apariţia noastră la evenimentul cultural de la Biblioteca Judeţeană, i s-a văzut pe faţă nemulţumirea revederii şi a încercat să insinueze că prezenţa noastră acolo este dirijată. Nu ştim ce a înţeles din răspuns, dar nu are importanţă, pentru că, imediat ce şi-a primit replica, ne-a spus, stupefiant, că este supărat pe Înaltul Varsanufie pentru că l-a schimbat pe Protopopul de Râmnicu Vâlcea, Irinel Cojocaru, preot la Biserica din Goranu. S-a erijat în apărătorul acestuia, făcându-se că nu ştie motivele schimbării (printre altele DELAPIDARE!) şi a afirmat că de-abia s-a ţinut la „ai săi” ca să nu se ducă peste şeful Bisericii vâlcene în protest. Fanfaronadă! Preotul, deşi are vârsta pensionării şi ar trebui să stea liniștit acasă, numeşte, destituie, apără și organizează „forumuri” de afront, crezându-se de toate: Dumnezeu, Sinod, justiţiar, Zorro, etc. Stupefacţia ne-a fost foarte mare când l-am auzit spunând: „Ştiţi că eu l-am adus pe Înaltul la Vâlcea, cu fluturaşii mei răspândiţi peste tot”. Noi ştim că Sinodul l-a trimis la Vâlcea pe IPS Varsanufie, în urma actului electoral al membrilor săi şi că Înaltul nu a vrut să vină la noi de la început, dorind să ajungă la Botoşani. Părinte Varsanufie, adevărat, întărim şi noi ceea ce vi s-a spus de un enoriaş în piaţa Râmnicului: „Nu vă merităm. Aveţi răbdare cu noi”!

NB – Întrerupem aici destăinuirile şi critica celor întâmplate, pentru că spaţiul tipografic ne este limitat. În numărul viitor vom prezenta cititorilor realitatea găsită de noul Ierarh în Episcopia Râmnicului, rezultatul auditului care a scos în evidenţă miliarde de lei furate sau proprietăţi şi bunuri ale Episcopiei vândute și înstrăinate cu titlul de cadou, etc. De abia după aceea veţi înţelege că în Biserica teritorială se duce o luptă între generaţii, între adevăr şi minciună, dreptate şi hoţie, între cei cărora disciplina le este străină.