Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Turcul plătește! Poate să spună un șofer de tir care a vrut să se bucure de o noapte de amor pe plaiuri mioritice

Acțiunea se petrece pe E85, în zona Călimănești. Personajul principal este un șofer turc în vârstă de 55 de ani, care oprise tirul pentru odihnă, dar s-a gândit că nu i-ar strica și o partidă de amor.

Protagonista pățaniei este o „centurista”, pe care a găsit-o în zonă. Fata de 18 ani, care i-a spus că este disponibilă, s-a dovedit insă că avea alte planuri. În momentul în care amorezul de ocazie a intrat în cabină cu ea, pentru ceva acțiune, asupra lui a tăbărat un alt bărbat, care l-a luat la bătaie. După această ispravă, cuplul de români l-a deposedat pe turc de bani, documente și cheile de la masină, dar în graba lor, tinerii au uitat să-i ia și telefonul mobil.

Turcul păgubit s-a grăbit să sune la 112 și să ceară ajutorul poliției care s-a mișcat rapid și i-a prins pe infractori. În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că ghiaurii care i-au furat turcului 9.500 de lire turcești, 700 de euro , documentele de identitate și cheile de la tir, sunt doi tineri de 18 și 26 de ani din comuna Pufești.

Într-un comunicat al IPJ Vrancea, se menționează că:” cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activitati infracționale.”