Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

TUPEU: Violatorul care a speriat Vâlcea a cerut revizuirea sentinţei

Un bărbat din Vâlcea care a violat trei fete şi a încercat să violeze alte 19 minore, cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, a fost condamnat în primă instanţă la 16 ani de închisoare. Conform deciziei publicate pe portalul instanţei de judecată, la sfârşitul lunii ianuarie a anului 2014, Celestin Claudiu Vlădulescu a fost condamnat la 12 ani de închisoare, magistraţii adăugând un spor de patru ani. „Condamnă inculpatul la pedeapsa finală de 12 ani închisoare la care se adaugă un spor de 4 ani, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 16 ani închisoare şi pedeapsa complementară de interzicere a exercitării drepturilor prevăzute de disp. art. 64 lit. a, b, d şi e Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii” – se arată în minuta instanţei din data de 31 ianuarie 2014.

I-a fost mărită pedeapsa cu încă un an

În data de 15 martie 2016, sporul de pedeapsa primit de inculpat a fost majorat de la 4 la 5 ani, având de executat în total o pedeapsă de 17 ani.
„Admite contestaţia formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA PITEŞTI, împotriva sentinţei penale nr. 3264/02.12.2015 pronunţate de Judecătoria PITEŞTI în dosarul nr.11716 /280/2015, intimat fiind condamnatul Vlădulescu Celestin Claudiu, încarcerat în Penitenciarul Colibaşi. Casează în parte sentinţa amintită, în sensul că descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 16 ani închisoare şi majorează de la 4 ani la 5 ani sporul de pedeapsă aplicat pe lângă pedeapsa cea mai grea de 12 ani, în total condamnatul având de executat 17 ani închisoare, la care readaugă pedeapsa complementară de 5 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a., b, d, e din Codul Penal din 1968. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei amintite. (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 Martie 2016, la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.” se arată în minuta instanţei.

Timp de doi ani de zile a terorizat Râmnicu Vâlcea

Atrocităţile comise de inculpat s-au întins pe o perioadă de doi ani de zile. Astfel, prima sa faptă a avut loc în luna aprilie a anului 2011, iar până în luna aprilie a anului 2013 la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea s-au strâns zeci de plângeri din partea părinţilor minorelor hărţuite sexual sau chiar violate. La un moment dat, poliţiştii au apelat la cetăţeni să-i ajute să-l prindă, punând la dispoziţie imagini foto şi chiar şi un video din zona Nord, pe acolo pe unde îşi făcea veacul violatorul.
Toate cele 22 de victime ale lui Vlădulescu sunt minore şi au fost reprezentate în instanţă de către părinţi. Potrivit procurorilor, în perioada aprilie 2011 – aprilie 2013 Claudiu Celestin Vlădulescu a acostat 22 de fete cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, în scările blocurilor în care acestea locuiau, şi a violat trei dintre acestea. Bărbatul a încercat să întreţină relaţii sexuale şi cu celelalte 19 fete, „consumarea faptelor fiind împiedicată de diferiţi factori obiectivi de voinţa autorului, respectiv eventualitatea de a fi surprins de alte persoane ori strigătele de ajutor ale minorelor”.

A snopit în bătaie o fetiţă

De asemenea, Vlădulescu este acuzat că în 18 iunie 2012 a snopit în bătaie o fetiţă pe care încărcase să o violeze, provocându-i leziuni care au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale.

A cerut, din nou, revizuirea sentinţei date de magistraţi

Nu este pentru prima oară când inculpatul cere revizuirea sentinţei, de fiecare dată fiind respinsă ca inadmisibila. Pentru ultima cerere de revizuire, inculpatul a primit termen în luna noiembrie a anului curent.