Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tribunalul Vâlcea a decis că reducerea salariilor cu 25% este ilegală

Decizie fără precedent a Tribunalului Vâlcea. Magistrații au dat câștig de cauză celor șase funcționari publici de la Primăria Voineasa, precum și celor doi magistrați de la Judecătoria Bălcești care au dat statul român în judecată pentru reducerea salarială cu 25 de procente. Ei au reclamat reducerea unilaterală a salariului brut, contrar prevederilor contractului de muncă pe care îl aveau semnat, prin intervenția nelegală a unui terț, în acest caz, statul român. Astfel, ” se  încalcă prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului” , se arată în motivarea Tribunalului Vâlcea După ce Judecătoria Vâlcea le-a dat câștig de cauză petenților, Tribunalul Vâlcea a menținut decizia dată în data de 14, respectiv 29 octombrie, care poate fi atacată cu recurs în 10 zile de la comunicarea  la Curtea de Apel Pitești. ” Instanța  obligă pârâții la plata diferențelor salariale cuvenite potrivit contractului individual de muncă, dintre sumele încasate cu acest titlu și sumele stabilite prin respectivele contracte, aferente lunilor iulie „august „septembrie 2010, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective” , susține judecător Mariana Vârgă, purtătorul de cuvânt al Tribunalului  Vâlcea. Pe  rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, mai sunt alte zece dosare în lucru împotriva tăierilor salariale cu 25%.  Procesele au fost intentate în special de către magistrații de la judecătoriile din județ. RAUL POP