Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Traficanţi de droguri şi de migranţi, ridicaţi de mascaţi la Vâlcea

PERCHEZIŢII: Sute de poliţişti au descins în dimineaţa zilei de miercuri, 6 august 2014, în judeţul Vâlcea, dar şi în Bucureşti, Arad, Braşov, Dolj, Ialomiţa şi Galaţi. În total au fost efectuate 10 percheziţii domiciliare, vizată fiind o grupare infracţională specializată în trafic de migranţi. Sigur, aici trebuie menţionat că, de fapt, oamenii legii îi supervizau pe membrii acestei grupări deoarece aveau suspiciuni că aceştia fac trafic de droguri.

Tocmai de aceea, la percheziţii nu au fost surprinşi când au găsit 80 de grame de cannabis şi peste 17.000 de euro, bani cash. 13 membrii ai reţelei au fost duşi la audieri la sediul DIICOT, însă procurorii şi poliţiştii au informaţii conform cărora din grupare ar face parte 17 membri.

În legătură directă cu interlopi din Turcia…

Conform oamenilor legii, suspecţii, în perioada 2013 – 2014, au ascuns în autocare, limuzine sau tiruri mai mulţi migranţi, cu precădere sirieni, iranieni şi kurzi, ce veneau din zone de conflict, cărora le luau între 2.000 şi 3.500 de euro pentru a-i duce în Germania, Italia sau Austria. Punctele de plecare a maşinilor cu care transportau migranţii erau în Turcia, acolo unde infractorii români aveau legături cu interlopi turci, care îi ajutau. „Migranţii, cu precădere sirieni, iranieni sau etnici kurzi, ar fi fost introduşi ilegal în România sau ar fi venit cu vize turistice, după care membrii grupării le-ar fi organizat deplasarea clandestină în Occident, principalele state de destinaţie fiind Germania, Italia sau Austria. Pentru a trece frontiera în mod fraudulos, migranţii ar fi fost ascunşi în compartimentele de marfă sau în locaşuri special amenajate ale unor autocare, autocamione sau limuzine. Ruta de traficare a imigranţilor ar fi avut ca punct comun de plecare Turcia, pentru majoritatea transporturilor clandestine, traversând ulterior Bulgaria, România şi Ungaria. Cei în cauză sunt bănuiţi că ar fi obţinut de la fiecare migrant între 2.000 şi 3.500 de euro, în funcţie de numărul punctelor de frontieră traversate ilegal şi de riscul asumat. Reţeaua era formată din 17 persoane, atât cetăţeni români, cât şi străini şi ar fi fost susţinută financiar de către exponenţi ai unor grupări infracţionale din Turcia” – se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Persoanele cu dizabilităţi, folosite la infracţiuni

Din câte se pare, din această grupare făceau parte şi două campioane naţionale la arte marţiale din Arad. Conform surselor din cadrul Poliţiei Române, de multe ori suspecţii s-au folosit de persoane cu dizabilităţi pentru a-i transporta pe migranţi. Astfel, maşina specială, deţinută de o fundaţie pentru persoane cu dizabilităţi, era condusă de o persoană în scaun cu rotile pentru a trece mai uşor de punctele de control. „Pentru a îngreuna monitorizarea activităţii infracţionale, liderii reţelei ar fi cooptat în permanenţă noi transportatori, gazde şi complici, ar fi folosit alternativ mai multe rute de traficare şi o gamă extrem de variată de mijloace de transport. Începând cu luna ianuarie a acestui an, au fost monitorizate peste 7 transporturi clandestine de migranţi ilegali, în total 50 de persoane, care au trecut frontiera de vest a României, cinci dintre acestea fiind depistate de Poliţia de Frontieră Nădlac/Turnu, în urma informaţiilor furnizate” – mai spun poliţiştii.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. şi de sprijinul jandarmilor.