Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: Colaj

Teroristul care a omorât un poliţist şi pe partenera acestuia a făcut o ameninţare foarte gravă pe Facebook: „Vom face din Euro un cimitir”

Foto: ColajLuni noaptea, un bărbat care luptă în numele statului Islamic a ucis un poliţist şi pe soţia acestuia sub ochii copilului lor. Statul Islamic a revendicat atacul prin intermediul agenţiei Amaq.

Apoi, s-a filmat în casa victimelor, unde se afla în continuare copilul acestora şi spunea că „a ucis un poliţist şi pe soţia acestuia” şi cerea „atacarea poliţiştilor, jurnaliştilor, persoanelor publice, gardienilor de închisoare şi rapperilor”. Înregistrarea video a fost făcută înainte de a fi omorât de poliţie.

Potrivit jurnalistului David Thomson de la RFI, bărbatul criminal, extrem de calm şi surâzător afirma că: „Vom face din Euro un cimitir”. Înregistrarea video postată pe Facebook care a fost retrasă la 11 ore după difuzarea sa, a fost văzută de 98 de persoane, după cum afirma acelaşi jurnalist.

Potrivit Le Figaro, autorul atacului era de mult timp în vizorul serviciilor de informaţii. El se numea Larossi Abballa, cunoscut de autorităţi pentru radicalizarea islamistă şi care posta pe Facebook pe o pagină de cont deschisă sub pseudonimul Mohamed Ali. La patru zile de la începerea campionatului Euro 2016, Larossi Abballa, în vârstă de 25 de ani a ameninţat: „VOM FACE DIN EURO UN CIMITIR”.