Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tânăr din Râmnicu Vâlcea reținut în Dej, pentru că a înșelat o femeie cu 4.500 de euro

La data de 11 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au reținut pentru o perioadă de 24 de ore un tânăr de 26 de ani, din județul Vâlcea, bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

​În fapt, în luna august a anului 2020, acesta ar fi indus în eroare o femeie din municipiul Dej, căreia i-ar fi oferit spre vânzare, prin intermediul unei platforme online, un uitilaj agricol – industrial, fără a deține însă un astfel de bun.

Urmare a faptei, s-ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 4.500 de euro.

​În baza activităților informativ-operative desfășurate de polițiștii dejeni, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea, acesta a fost identificat și depistat, fiind ulterior reținut.

​La data de 12 ianuarie a.c., tânărul a fost prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Dej, fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.