1

ȘOCANT! Tânără ținută șase luni cu piciorul rupt, la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din Zătreni

Centrul de Resurse Juridice anunţă că a sesizat Parchetul, Ministerul Muncii şi autorităţile din domeniul asistenţei sociale privind „relele tratamente şi tortura” la care a fost supusă o tânără instituționalizată în cadrul Centrului de Îngrijire şi Asistenţă din Zătreni (Vâlcea).

Tânăra cu dizabilităţi intelectuale şi nevăzătoare a fost descperită într-o stare generală foarte prostă, cu fractură la un picior care era netratată de 6 luni, da şi cu o malnutriţie severă.

Reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice (CRJ) spun că au fost sesizaţi printr-un telefon anonim, în 23 noiembrie, despre situaţia tinerei cu dizabilităţi intelectuale şi nevăzătoare „care de patru luni suferă în urma fracturii de femur, survenită în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din Zătreni, şi pentru care nici medicul şi nici conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea (DGASPC) nu au luat măsuri pentru a-i atenua suferinţa”.

Aceştia arată că au mers în centrul de la Zătreni în 25 noiembrie şi au găsit-o pe tânără cu malnutriţie gravă, gemând de durere, cu piciorul drept rupt din luna iulie.

Centrul de Resurse Juridice consideră că tânăra, Georgiana, este „victima unui lung şir de rele tratamente, inumane şi degradante”, astfel că a sesizat, în 2 decembrie, conducerea Ministerului Muncii, ANDPDCA, ANPIS, DGASPC Vâlcea şi a denunţat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălceşti „relele tratamente şi tortura la care aceasta a fost supusă din lipsa de interes a DGASPC Vâlcea”.

Parchetul Vâlcea reacționează

„În cursul zilei de 03 decembrie 2021 , la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești, a fost înregistrat un dosar penal constituit ca urmare a unui denunț formulat de către Fundația Centrul de Resurse Juridice privitoare la cazul unei tinere cu handicap grav, rezidentă în cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență Zătreni, cu privire la care a fost sesizat faptul că, nu i-a fost acordată asistență medicală pentru fractura unui membru inferior, timp de peste 6 luni.

La aceeași dată, în temeiul art. 325 Cod procedură penală, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a preluat urmărirea penală în această cauză în vederea instrumentării dosarului de către procurorii din cadrul acestei unități, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, supunerea la rele tratamente și omisiunea sesizării

Preluarea cauzei a avut în vedere complexitatea dosarului dată de gravitatea faptelor și pentru a se asigura soluționarea cu celeritate a acestuia, în scopul unei mai bune înfăptuiri a actului de justiție.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, iar pe măsura derulării acestora vom informa opinia publică” au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Sursa foto: CRJ