Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ȘOCANT! Acuzat că și-a omorât mama

UPDATE: Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 13 decembrie 2018 reţinerea inculpatului Olteanu Dan şi punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor comis asupra unui membru de familie.
La data de 13.12.2018, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatei un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.
Probatoriul administrat a relevat faptul că, în jurul datei de 10 decembrie 2018, inculpatul Olteanu Dan a exercitat acte de violenţă asupra mamei sale, O.E., în vârstă de 81 ani, aplicându-i mai multe lovituri pe corp, precum și în zona capului, iar ulterior a exercitat manevre de sugrumare în regiunea cervicală, rezultând decesul victimei.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale.
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

******

Dezvăluire șocantă în comuna Gușoieni, județul Vâlcea. O femeie de 81 de ani a fost găsită decedată în locuinţa unde domiciliază, prezentând urme de violenţă la nivelul capului, pe corp şi membre.
Având în vedere modalitatea în care femeia a fost găsită, leziunile pe care aceasta le prezenta, precum şi aspectele stabilite în primă fază de către polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Suteşti, s-a luat legătură cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, fiind înregistrat un dosar penal.

În urma probatoriului administrat şi având în vedere concluziile preliminare s-a stabilit faptul că, în jurul datei de 10 decembrie a.c., în timp ce se afla în locuinţa comună, fiul victimei ar fi exercitat acte de violenţă asupra mamei sale, aplicându-i mai multe lovituri, iar ulterior ar fi sugrumat-o, motiv pentru care s-a dispus continuarea urmăririi faţă de persoana banuita, pentru săvârşirea infracţiunii de „Omor comis asupra unui membru de familie”, faptă prev. şi ped. de art. 188, alin. 1, din Codul Penal rap. la art. 199, alin. 1, din Codul Penal.

Prin Ordonanţa din data de 13.12.2018, s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului, urmând ca, la aceeaşi dată, acesta să fie prezentat Tribunalului Vâlcea, cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.