Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ŞOC: Primarul Frâncu va semna la Craiova contractul pentru care a făcut puşcărie

Primarul Emilian Frâncu se va afla miercuri la Craiova unde, la sediul ADR Sud-Vest Oltenia, va semna contractul de finanţare pentru proiectul „Reorganizarea şi amenajarea spaţiului public central din municipiul Râmnicu Vâlcea”, în valoare de 14,5 mil. Euro. Acest proiect este ultimul din pachetul marilor proiecte iniţiate în municipiu în baza unor finanţări nerambursabile de la Uniunea Europeană în valoare de 38,5 mil. Euro. Primarul Emilian Frâncu pune astfel punct unui demers iniţiat încă din anul 2008 când, în calitate de parlamentar, a contribuit la desemnarea Râmnicului drept „Pol de dezvoltare urbană”, fapt care a făcut posibilă această substanţială alocare de fonduri europene.

„Reorganizarea şi amenajarea spaţiului public central din municipiul Râmnicu Vâlcea” este un proiect derulat integral în actualul mandat şi constă în remodelarea centrului oraşului, realizarea unor insule de verdeaţă, a unei fântâni arteziene, construirea unui pasaj pietonal subteran în zona intersecţiei străzii Regina Maria cu Calea lui Traian, precum şi a unei parcări subterane pe două niveluri.

De asemenea, proiectul cu pricina este şi cel datorită căruia primarul Frâncu a executat 5 luni de detenţie. El a fost acuzat de procurorii DNA că ar fi cerut mită celor doi arhitecţi ai proiectului 20.000 euro. Dosarul s-a judecat la Tribunalul Bucureşti, Emilian Frâncu fiind condamnat la 4 ani cu suspendare. În acest moment, procesul se judecă la Curtea de Apel Bucureşti, care este ultima instanţă, următorul termen fiind în data de 19 martie a.c.