Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Sindicalistul Cernev face jocul lui Vulpescu și al PCC-ului

DELAȚUNE. Puțini înțeleg de ce din cei 3.800 de angajați de la Oltchim, doar câteva sute de oameni protestează și asta doar atunci când sunt camerele de filmat pe ei. Pentru că doar atât poate controla ” reprezentantul salariaților” , Corneliu Cernev, acest ” salvator” ie șit din spuma mării. Toată cacealma cu privatizarea Oltchim a fost pusă la cale în laboratoarele lui Vulpescu, despre care se șitie că este bun prieten cu Vlădescu, alt ” prieten” al Oltchim, fost ministru de Finanțe și fost consultant al PCC. Dar ea nu ar fi avut atâta succes dacă salariații Oltchim nu ar fi fost controlați. Astfel a apărut în peisaj Corneliu Cernev, biet ingineraș pe la USG, în anii tulburi de după Revoluție. Pentru un post de conducere în combinat, oferit de ministrul Chițoiu, dacă va controla așa cum trebuie masele la Oltchim, Cernev s-a făcut preș în fața celor de la București.

Așadar, inginerașul Cernev a cochetat cu ideea de muncă sindicală încă din 1990, când angajat la USG fiind, s-a amestecat printre sindicaliștii Uzinei și împreună cu o delegație s-a deplasat la CNOSLR pentru constituirea Federației Chimiștilor din România, unde a obținut postul de vice-președinte. Mai târziu, Federația și sindicatul USG s-au afiliat la Cartel Alfa, de unde, constatându-se mimarea muncii sindicale, Cernev a fost dat afară, pierzându- și și calitatea de salariat la USG. Ca urmare, pus pe liber, Cernev s-a dus direct la Oltchim și l-a rugat pe directorul general Constantin Roibu să-l angajeze pentru că a rămas fără serviciu. Culant, acesta, de și primise referințe proaste despre el, l-a angajat. De unde se vede treaba că pe cine nu la și să moară, nu te lasă să trăiești. Ce face acum Cernev? Dă din pinteni să distrugă Sindicatul Liber Oltchim și să se facă remarcat noilor conducători, oricare ar fi ei.

Se visează director la Oltchim

Corneliu Cernev se laudă, în anturajul său familial din cartier și din Oltchim, că ministrul Chițoiu i-a oferit o funcție de conducere în societatea chimistă, astfel că e plin de devoțiune în delațiuni și reclamații amețitoare. Cernev și-a demonstrat eficacitatea și obediența, atunci când ministrul Chițoiu a venit la Oltchim. De și salariații erau nemulțumiți că nu- și primiseră salariile, niciunul nu a protestat de față cu ministrul Economiei, ” patronul” Oltchimului, până la urmă. Pentru ca treburile să fie clare de la început, ” surogatul” lider de sindicat Cernev i-a poftit pe sindicaliști în sală, încă dinaintea venirii ministrului, ca nu cumva să-i strice acestuia intrarea la combinatul chimic. Câțiva răzleți, răma și pe afară, au aplaudat apariția ” providențială” a lui Chițoiu. Asta pentru că la adevărații salariați ai Oltchim nu se gândește nimeni, de și toți decidenții politici deplâng situația de la Oltchim, în plan practic, ei nu mișcă niciun deget ca să salveze combinatul. Nu au niciun interes!

Sindicalist scăpătat și delator

De curând, Cernev i-a înmânat ministrului Chițoiu un stick cu informații privind reclamațiile și sesizările făcute împotriva directorului Roibu, de-a lungul timpului, reconfirmându- și atitudinea de vechi colaborator pe linie de informații pentru toți și de la toți. Mai mult decât atât, scăpătatul Cernev se laudă prin Oltchim că toți miniștri se uită în gura lui (dar dacă n-a mâncat gumă de mestecat?) și că înainte de a lua vreo decizie, se consultă cu el. Nimic mai fals! Cernev este doar o unealtă în mâna celor care fac jocurile cu adevărat pentru ca Oltchimul să ajungă fie la PCC, fie la fier vechi. Vulpescu și compania au turbat de nervi când Dan Diaconescu s-a băgat și le-a stricat jocurile. Dacă salariații Oltchim nu se vor trezi cu adevărat, în ambele variante vor rămâne fără locuri de muncă. Dacă se alege praful de Oltchim, se alege și de ei și de întregul județ, iar dacă Oltchimul intră pe mâinile PCC-ului, vor rămâne doar câteva secții care sunt pe profit și un număr de câteva sute de salariați.

MAGDA POPESCU