Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Sindicaliştii de la Oltchim, hăituiţi cu dosare penale

ABSURD. Pentru că nu au mimat munca sindicală şi şi-au apărat drepturile, viceliderului CNS Cartel Alfa – Filiala Vâlcea, Ionel Vîncea, dar şi şapte angajaţi ai Oltchim sunt urmăriţi penal pentru că şi-au permis să blocheze DN 67 în semne de protest, traversând trecerea de pietoni mai bine de o oră. Dosarele, evident „comandate” politic, au fost făcute de comisarul – şef Geani Diaconu, de la Poliţia Rutieră Vâlcea.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au început urmărirea penală împotriva viceliderului CNS Cartel Alfa – Filiala Vâlcea, Ionel Vîncea, dar şi a altor şapte angajaţi ai Oltchim. Aceştia au fost reclamaţi în primăvara acestui an, mai exact în luna aprilie, atunci când protestele la combinatul chimic Rm. Vâlcea erau tot mai dese şi mai virulente. Ei bine, atunci, politicienii puterii au încercat să-i potolească puţin, „comandând” câteva dosare penale cu acuzaţii absolut jenante, ce aveau menirea de a-i timora pe protestatari. Şi cine putea mai bine să facă această „mizerie” decât comisarul – şef Geani Diaconu, de la Poliţia Rutieră Vâlcea, care a „executat” foarte bine ordinul, întocmind dosare penale pe numele viceliderului CNS Cartel Alfa, Ionel Vîncea, dar şi a altor şapte angajaţi ai Oltchim care au fost în fruntea manifestanţilor.

vancea copy Din câte se pare, pe numele acestora s-a început urmărirea penală în baza articolului 92, alin. 4 din OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice. În fapt, liderului sindical Vîncea şi celor şapte angajaţi ai Oltchim li se impută că au fost în fruntea manifestanţilor, atunci când, în luna aprilie a acestui an, chimiştii de pe Platformă au decis să blocheze DN 67 în semn de protest, traversând trecerea de pietoni mai bine de o oră. Poliţia Rutieră Vâlcea a fost pe fază atunci şi a deviat traficul pe alte rute, evitând blocajele, neexistând astfel niciun fel de incident. Numai că, aşa cum spuneam, unul dintre poliţiştii rutieri, comisarul-şef Geani Diaconu, a identificat câteva persoane printre sutele de angajaţi de la Oltchim ce traversau legal strada şi le-a întocmit dosare penale. Sigur, este interesant de aflat pe ce criterii au fost aleşi aceşti oameni şi cine a fost cel care a dat „ordinul” să se facă dosare penale?!