AVERTISMENT. Dumitru Persu trage un semnal de alarmă asupra situație de la Oltchim și spune că în condițiile de față combinatul nu poate fi privatizat. El crede că societățile ce s-au înscris până acum la licitație nu sunt interesate de punerea în funcțiune a instalațiilor combinatului, ci doar de vinderea acestuia la fier vechi.
Îngrijorat de situația dezastruoasă de la Oltchim, vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Dumitru Persu, trage un semnal de alarmă, susținând că în actualele condiții nu se poate face privatizarea. Acesta consideră că niciun investitor nu este interesat de o companie dacă aceasta nu mai funcționează și tocmai de aceea singura soluție, spune Dumitru Persu, este aceea de repunere în funcțiune a instalațiilor de la Oltchim. Mai mult decât atât, vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea este de părere că niciuna dintre cele patru societăți înscrise la licitație până acum nu prezintă garanții. ” Pentru ce s-a întâmplat și se întâmplă la Oltchim, PDL nu ar trebui să mai obțină nici măcar jumătate de vot din partea vâlcenilor. Orice om cu mintea întreagă își dă seama că evoluția dezastruoasă de la Oltchim s-a petrecut în ultimii șiapte ani, în timpul regimului Băsescu. În toată această perioadă, dar mai ales în ultimii doi ani, guvernul PDL nu a făcut nimic, ba mai mult, prin influențele nefaste ale ministrului Sebastian Vlădescu și a acolitului său Remus Vulpescu, situația de la Oltchim s-a agravat pentru măsură și este clar pentru oricine vrea să priceapă că în trei luni de zile actualul Guvern s-a trezit în fața unei situații fără mari speranțe. În opinia mea privatizarea Oltchimului în etapa actuală este aproape imposibilă și nu cred că ofertanții actuali, cei 4 „magnifici” au interese majore față de viața și viitorul muncitorilor din această societate. În fapt, aceștia urmăresc întreruperea oricărei activități, desființarea singurei unități ce a rămas în petrochimia românească și tăierea instalațiilor din combinat pentru vânzarea la fier vechi. Eu cred că fără măsuri ferme, prin care să se dispună, în special de către Ministerul Economiei, repunerea în funcțiune a companiei, asigurarea cu capital de lucru, nu se poate vorbi de o scoatere la privatizare benefică pentru economia județului” „ne-a declarat Dumitru Persu.
Totodată, vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea este siderat de tupeul fără margini al otevistului populist Dan Diaconescu, considerând că atitudinea sa nu poate decât să facă rău combinatului Oltchim. Dumitru Persu crede că DD ” al lui PP” nu urmărește decât să obțină cât mai multe voturi în județul Vâlcea. Â ” Printr-un populism exacerbat, Dan Diaconescu nu urmărește decât obținerea de voturi, iar propunerile de privatizare a Oltchim, ca și alte măsuri de natură economică, frizează ridicolul și sunt sortite din start eșecului” „a încheiat Dumitru Persu, vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea.
CLAUDIA STANCIU
Lasă un comentariu