Acasă Dezvăluiri ȘCOALA GROAZEI

ȘCOALA GROAZEI

CRUZIME. Bătaie de o cruzime incredibilă între două fete de la Grupul Școlar ” Henri Coandă” din Rm. Vâlcea, o elevă de clasa a IX-a lovindu- și cu bestialitate o colegă de clasă. Incidentul a avut loc în data de 24 mai 2012, chiar în sala de clasă, în pauza dintre ore. Bătaia a fost filmată cu un telefon mobil de unul dintre elevii din șicoală și a fost postată imediat pe Youtube. Directorul șicolii, Gabriel Berbece, a refuzat să comenteze scenele de groază ce s-au întâmplat în unitatea pe care o conduce, fugind practic de responsabilitatea funcției sale. În schimb, noul șief al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, Florin Smeureanu, ne-a mărturisit că agresoarea a fost exmatriculată, iar celelalte două fete implicate în bătaie au fost sancționate cu scăderea notei la purtare sub 7.  

A refuzat să se prostitueze

Scenele de o violență ie șită din comun au avut sute de vizualizări pe internet, iar până la urmă incidentul a ajuns și la urechile directorului Grupului Școlar ” Henri Coandă” din Rm. Vâlcea, Gabriel Berbece, dar și ale noului inspector  general al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, Florin Smeureanu. Din câte se pare, cele două eleve au fost prietene bune, relația de amiciție dintre ele deteriorându-se în momentul în care agresoarea i-a cerut victimei să meargă să se prostitueze, dar a fost refuzată. Martorii spun că tinerele au avut un schimb dur de replici, înjurându-se reciproc cu o recreație înainte de momentul bătăii. Mai apoi, însă, elevii Grupului Școlar ” Henri Coandă” din Rm. Vâlcea au fost nevoiți să asiste la scene de groază, în care agresoarea o lovește cu pumnii și picioarele pe colega sa, o târăște prin toată clasa de păr și o înjură ca la ușa cortului. Cea de-a treia elevă care a luat parte la incident, complice a agresoarei, s-a transformat în cele din urmă în apărătoarea victimei, în momentul în care a văzut că lucrurile se agravează.

 Agresoarea se dă tot timpul dispărută

Din câte am reu șit să aflăm, agresoarea, Maria P., locuiește împreună cu părinții săi și cu un bărbat de 20 de ani. Tânăra se pare că are obiceiul de a dispărea destul de des de acasă, precum și de la șicoală și, nu o dată, autoritățile vâlcene au căutat-o zile în șir. ” Fata care a comis agresiunea a fost dată dispărută național pe data de 6 martie 2012, ea fiind găsită la numai o zi. Agenții care se ocupă de caz au aflat că fetele implicate în scandal făceau parte din acela și anturaj” „ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Polițiștii vâlceni s-au sesizat din oficiu în legătură cu incidentul de la Grupul Școlar ” Henri Coandă” din Rm. Vâlcea. În ceea ce o privește pe victimă, aceasta se află sub măsură de protecție socială la un asistent maternal din Rm. Vâlcea.

S-a lăsat cu exmatriculări

Inspectorul șicolar general al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, Florin Smeureanu, s-a implicat în rezolvarea cazului, de și incidentul a avut loc înainte ca el să fie numit în funcție. Cu toate acestea, imediat i-a chemat la discuții pe directorul Grupului Școlar ” Henri Coandă” din Rm. Vâlcea, Gabriel Berbece, dar și pe dirigintele clasei și a cerut ca agresoarea să fie exmatriculată. ” Am luat cea mai dură sancțiune care există în sistemul de învățământ, aceea de a o exmatricula pe tânăra care a comis un asemenea act de violență. Din spusele martorilor, am aflat că și celelalte fete implicate sunt cât de cât vinovate pentru un limbaj neadecvat folosit în șicoală și de aceea am luat decizia de a le scădea nota la purtare sub 7. Nota exactă o vor stabili în Consiliul Profesoral la sfârșitul anului șicolar” „ne-a declarat inspectorul șicolar general al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, Florin Smeureanu.

Directorul fuge de responsabilități

Directorul Grupului Școlar ” Henri Coandă” din Râmnic, Gabriel Berbece,  a refuzat să dea declarații referitoare la gravul incident produs în șicoala condusă de el, închizându-ne telefonul în nas. Cu asemenea atitudine managerială, nu este de mirare că în șicoala sa se întâmplă astfel de acte de violență. Linșajul care se poate observa din filmarea postată pe Internet, petrecut într-o sală de clasă, spune multe despre nivelul unității de învățământ, dar și a conducătorului său. Degeaba se laudă pe Internet cu bogata ofertă educațională, de fapt liceul în cauză oferă bătaie gratuită și linșaj la comandă sub ochii indulgenți ai conducerii.

CLAUDIA STANCIU

[video-player video=” images/stiri/SceneviolenteintroscoaladinRamnicuValceaOelevaestebatutacubestialitateVIDEORTVnetRomaniaTVtransferRO30may6bfc43.flv” width=” 400″ height=” 330″ description=” ” player=” 4″ autoload=” true” autoplay=” false” loop=” false” autorewind=” true” /]

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.