Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO: Adrian Mihăilă

SCANDAL la Spitalul de Psihiatrie de la Drăgoești, Vâlcea. Directorul este cercetat penal

FOTO: Adrian Mihăilă

Directorul Spitalului de Psihiatrie Drăgoești Vâlcea este cercetat penal pentru purtarea abuzivă și amenințare. De asemenea, Consiliul Județean Vâlcea face o anchetă internă.

Conflictul dintre asistenta medicală și directorul Spitalului de Psihiatrie Drăgoești Vâlcea a avut loc la sfârșitul anului trecut. Totul a pornit de la o nemulțumirea legată de neîndeplinirea unor atribuții de serviciu.

Certurile dintre cei doi aveau loc frecvent chiar și în prezența altor angajați. Uneori, directorul o amenința pe femeie cu bătaia sau că le va face rău copiilor ei.

De frică, asistenta medicală l-a înregistrat pe manager și a depus plângere la poliție. În înregistrarea care apărut în spațiul public directorul spitalului de Psihiatrie Drăgoești, Edward Stanca, folosește un limbaj amenințător și licențios la adresa angajatei. Există un moment pe înregistrare în care femeia se teme că este lovită de către managerului unității medicale și țipă.

Potrivit purtătorului de cuvânt la IPJ Vâlcea, poliția Prundeni a făcut cercetări în acest caz iar dosarul penal de amenințare și purtarea abuzivă este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani.

De asemenea, în calitate de coordonator direct al activității spitalelor subordonate Consiliului Județean Vâlcea, administratorul public al județului, Adrian Mihăilă, face următoarele precizări:

„La nivelul Consiliul Județean există o comisie constituită printr-o dispoziție a președintelui, comisie pe care o conduc, în calitate de coordonator al spitalelor, care are ca și obiectiv verificarea întregului lanț de spitale aflate în subordinea CJ Vâlcea, printre care și Spitalul de Psihiatrie Drăgoești.

Întreaga activitate va fi verificată, inclusiv aspectele sesizate ieri. De asemenea, într-o astfel de situație, competența revine organelor de poliție, unde persoanele lezate pot să depună plângere.

Avem, la acest moment, o anchetă în curs, care va stabili eventuale nereguli administrative sau/și manageriale”.