Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

SCANDAL! Bătaie de „fiţe” în Stephany Club!

Stephany Club este unul dintre cele mai frecventate localuri din municipiul Râmnicu Vâlcea, dar unde au loc, în ultima perioadă, şi cele mai multe scandaluri. Cunoscut pentru faptul că este patronat de fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, clubul este frecventat în mare parte de beizadelele mai marilor oameni de afaceri sau conducători judeţeni. Dar, când este vorba de bătaie, cine mai ţine cont!?
În week-end-ul trecut, mai exact în noaptea de 8 spre 9 mai 2015, spiritele s-au încins pe ringul de dans de la Stephany Club, acolo unde s-au împărţit pumni, palme şi sticle în cap. Pare-se că totul a pornit de la doi indivizi, care s-au luat la ceartă, iar din cauza faptul că majoritatea celor prezenţi erau într-o stare avansată de ebrietate, scandalul a luat amploare, ieşind o bătaie generală. Mulţi au fost agresorii, însă răniţi au rămas doar două persoane, o femeie şi un bărbat, care au fost transportaţi ulterior la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, pentru îngrijiri medicale. Ei au suferit răni uşoare şi nu a necesitat internarea.

Comisarul-şef Florian Marin anunţă anchetă la Stephany Club

Acum însă, Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea va începe o anchetă serioasă, atât pentru identificarea agresorilor, cât şi pentru tragerea la răspundere a paznicilor localului Stephany Club, care nu au intervenit pentru aplanarea situaţiei şi nu au reţinut agresorii până la venirea echipajelor de poliţie. Comandantul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul – şef Florian Marin, ne-a declarat că înainte ca poliţiştii să ajungă la faţa locului, toată lumea a fugit din local, rămânând doar cei doi agresaţi. „Deocamdată se fac cercetări, cauza fiind înregistrată la această oră cu autor necunoscut. Nu se ştie cine sunt agresorii. Luni de dimineaţă o să începem verificările, pentru că acest local are şi personal de pază sau ar trebui să aibă şi vreau să văd de ce nu şi-au făcut datoria. Personalul de pază trebuia să intervină înainte de venirea poliţiştilor. Problema a fost că nu a intervenit nimeni şi până să ajungă Poliţia, toată lumea a fugit din discotecă, inclusiv agresorii. Au mai rămas doar victimele, care au fost ulterior transportate la spital cu răni minore” – ne-a declarat comisarul – şef Florian Marin, şeful Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea.

Cine-s agresorii, oare?

Trebuie să menţionăm că, deocamdată, poliţiştii municipali au întocmit un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe cu autor necunoscut. Însă, în mod cert, ancheta ulterioară va scoate la iveală întreaga întâmplare din Stehpany Club, mai ales că poliţiştii au pus mâna pe imaginile din interiorul localului şi urmează să-i identifice pe agresori. Precizăm totuşi că, pe surse, am aflat că unul dintre cei care a început scandalul şi care a dat cu pumnul este fiul unui renumit om de afaceri din judeţul Vâlcea. (Vom reveni cu amănunte!)