Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Șantajul în presa românească

Constantin Argetoianu povestește în memoriile sale că pe lângă salutul ” Hitler” și salutul ” Stalin” apăruse la București, în perioada interbelică, salutul Soreanu (ziarist la ziarul Adevărul). Ciracii lui Hitler salutau cu mâna dreaptă ridicată în sus cu palma în jos, ai lui Stalin salutau cu mâna stângă în sus cu pumnul strâns, iar ziaristul Soreanu îi saluta pe miniștri cu mâna dreaptă întinsă și cu palma în sus, cerându-le bani. Tot Argetoianu povestește cum făcea Soreanu rost de bani de la ministrul de externe Nicolae Titulescu (extrem de sensibil la criticile din presă, un veșnic ministru gata să ungă ziariștii). Soreanu s-a prezentat într-o bună zi la minister, la Titulescu, cerându-i 10.000 de lei – ministrul s-a scuzat afirmând că are casieria goală. Soreanu a plecat nemulțumit, însă trecând pe lângă casierie l-a văzut pe un confrate jurnalist încasând 10.000 de lei. Furios, s-a dus în redacție unde a strecurat pe prima pagină a ediției de prânz o notă care spunea „confratele nostru X a fost jefuit azi, ziua în amiaza mare, pe Calea Victoriei, de 10.000 de lei” . Apoi Soreanu s-a dus liniștit la Capșa și a așteptat. Nu a trecut mult și a apărut amicul ziarist, vânăt la față de furie, cu ediția de prânz în mână, cerându-i socoteală. Soreanu i-a explicat cum stă treaba și l-a trimis încă o dată la Titulescu, cu ziarul în mână drept dovadă, să mai ia 10.000 de lei. Apoi s-a prezentat și Soreanu la excelența sa ministrul: dacă lui X i-ai dat, mie de ce nu-mi dai?!? Orice asemănare cu ziariștii contemporani George Smeoreanu și Silviu Popescu nu este deloc întâmplătoare sau răuvoitoare. În toate epocile au existat astfel de indivizi!

Silviu Popescu și George Smeoreanu de ce ar fi mai prejos?

Pentru niciun vâlcean nu mai este o surpriză atacul concentrat al ziariștilor Silviu Popescu și, mai nou, la comandă, a celui ce a mai rămas din George Smeoreanu (” fosta-i, nene, ce ai fost!” ), împotriva Oltchim-ului și a managerului general dr. ing. Constantin Roibu, în spațiul public. În ultimul timp, cotidianul condus de Silviu Popescu (cu vânzare aproape ” zero” , dar dăruit gratis, prin baruri și restaurante, cititorilor) nu scapă vreun număr fără să calomnieze renumita societate comercială a statului, mimând o critică constructivă, la adresa directorului general, în fapt, ea fiind calomnioasă și injurioasă, urmărind scopuri distructive. Toată gama nenorocirilor din lume, i se pune în cârca managerului Roibu, doar-doar comanditarii din umbră vor fi mulțumiți de mercenari și, astfel, vor reu și să închidă perla chimiei românești, pentru a nu mai avea concurență pe piața mondială a chimiei. Pentru că, nu este nicio îndoială, în spatele celor doi se află PCC-ul polonez, acționar minoritar la Oltchim și Maria Tudor „patroana postului de televiziune unde lucrează Smeoreanu. La redacție, am primit un răspuns oficial din partea conducerii OLTCHIM, la atacurile grobiene ale celor doi, dar și o scrisoare deschisă ce este adresată, de managerul Roibu, colaboratorilor străinilor de nevoile și neamul nostru. Nu ne-am propus să comentăm scrisorile primite, dar vrem să facem două precizări, după ce enunțăm un mare adevăr: ambii detractori au avut contracte de publicitate cu Oltchim-ul, mai bine de 15 ani de zile și din banii luați de la această societate comercială și-au cumpărat case, ma șini, vacanțe exotice și au trăit diurn, mai bine decât salariații societății comerciale ce, din munca lor, le-au susținut existența. Dar a venit momentul 1 ianuarie 2010 și Guvernul Boc a suspendat temporar publicitatea de la unitațile statului, tăind, totodată, și ” apa” de la conductele lui Smeoreanu și Popescu. Văzând că directorul general Roibu ” nu mai cotizează” la oficinele lor, a venit din umbră PCC-ul, firmă străină ce și-a găsit prieteni în cei doi colaboraționiști, stimulându-i la atacuri incorecte, calomniatoare și defăimătoare. Unde sunt publicate, oare, comunicatele pline de minciuni și de calomnii ale polonezului Zaremba, reprezentantul PCC pentru Romania, fost securist polonez, dat afară din sistem? În ziarul lui Silviu Popescu, pentru că Smeoreanu nu are unde, fiind manipulat de interesele patroanei sale care nu-l lasă să o deconspire ca fiind anti-vâlceni și anti-Oltchim, pentru a nu se compromite (lumea spune că Maria Tudor nu a primit lucrări de execuție la Arpechim și, pentru asta, s-a supărat pe managerul Oltchim). Cu mai mult timp în urmă, am luat cunoștință de un act de șiantaj făcut de Silviu Popescu asupra unui politician, de pe scaunul studioului unei emisiuni, ca invitat permanent, la postul Mariei Tudor „VTV. Popescu, alăturat moderatorului postului tv, îl toca, zi de zi, pe candidatul la parlament, liberalul Cristian Buican,  prin emisiuni critice și defăimătoare. Dar, dintr-o dată, Popescu a schimbat macazul, contrazicându-l chiar și pe moderatorul ce s-a menținut pe aplicația stabilită de comun acord, transformându-se în apărâtorul liberalului forfecat anterior. Mai târziu, după ce moderatotul a înțeles trădarea (se spune că ar fi fost vorba de 200 de milioane de lei!), aceștia erau pe punctul să se bată, prin aceasta, confirmându-se că Buican a cotizat la ziarul lui Popescu, dându-i și ” gurii lui o mare halcă de friptură” . Deci, practica lui Silviu Popescu nu este nouă, iar din cauza lui și a ” smeului” Smeoreanu, presa locală, în totalitate, este decredibilizată. Ru șine!

Romeo POPESCU