Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Romeo Rădulescu şi fosta sa secretară intră în vizorul DIICOT

Anunţ şoc făcut de primarul Emilian Frâncu în timpul unei emisiuni de la postul local de televiziune VTV. „Procurorii au ridicat miercuri, 30 octombrie, doi saci cu documente de la Primăria Rm. Vâlcea”, a anunţat Frâncu. Conform unor surse din Primăria Râmnicu Vâlcea operaţiunea a fost orchestrată de conducerea DIICOT, descinderea vizând „Operaţiunea Pisi”, caz în care fostul primar al municipiului, actualul deputat PDL Romeo Rădulescu a „cadorisit-o” pe secretara sa de atunci, Luiza Ştefănescu, cu o locuinţă de serviciu din proprietatea municipiului la un preţ ridicol de 18.000 euro. La nivelul cotaţiei euro/leu din acea perioadă, preţul în lei ajunge undeva la 84.000 lei, mult peste posibilităţile unei tinere secretare. Astfel, conform recomandărilor unor directori din Primăria Râmnicului, tinerei i s-a acordat favoarea de a plăti suma integrală în rate lunare timp de 25 de ani, cu o dobândă de doar 4%.

Oferta pieţei în zona în care este amplasat apartamentul tinerei secretare este mult mai ridicată faţă de suma de 18.000 euro solicitată de municipalitate Luizei Ştefănescu. Astfel, chiar şi în cadrul programului Prima Casă, un apartament de 47,48 mp, scos la vânzare la ultimul etaj al unui bloc de 10 nivele atinge suma de 25.500 euro. La etajul 4/10, preţul unui apartament de 50 mp ajunge la 36.500 euro. Apartamentul vândut pe furiş de ex-primarul Rădulescu către secretara sa este situat în cartierul Ostroveni, pe strada Lucian Blaga, la etajul I al blocului A 49.

Pe lângă deputatul PDL Rădulescu şi fosta sa secretară, în vizorul procurorilor au intrat şi directorii a trei servicii din Primărie, juristul Petre Cazan, Maria Fieroiu de la Evidenţă-Patrimoniu, şi directorul Economic Ion Lepădat pentru favorizarea celor doi în încheierea tranzacţiei fără a avea avizul consilierilor locali.