Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

România a intrat oficial în vizorul teroriştilor ISIS

Dacă până acum România părea ferită de grozăvia atentatelor teroriste sângeroase care au îngrozit lumea, iată că lucrurile s-au schimbat şi că devenim şi noi o ţintă “legitimă” pentru ISIS. Din declaraţiile date presei de către SRI reiese clar că sporirea fără precedent a vigilenţei la graniţa vestică (cunoaşteţi faptul că paza a devenit draconică în zonă) are o logică mai mult decât clară.

Suntem în vizor şi, din păcate, un atentat pe teritoriul nostru n-ar fi o surpriză pentru oamenii informaţi de la vârf. Intrarea noastră în coaliţia internaţională anti ISIS o să ne coste, ne-au declarat persoane aflate în deplină cunoştinţă de cauză.

Îi invităm pe sceptici să citească printre rânduri din comunicatul sec dat presei de SRI: „SRI a consolidat şi îşi adaptează permanent măsurile de protecţie antiteroristă la obiectivele din responsabilitatea să. La nivel naţional, Serviciul s-a concentrat pe furnizarea de expertiză şi pe capacitarea principalelor instituţii din Sistemul Național de Protecție și Combatere a Terorismului (Serviciul de Informații Externe, dar mai ales structurile Ministerului de Interne – de frontieră şi poliţie) cu care cooperează intens în problematica persoanelor care se deplasează în străinătate în scop terorist, respectiv a celor care revin din spaţii în care au loc confruntări şi acţiuni teroriste. Pregătirea efectivelor de luptători ale Brigăzii Antiteroriste a fost actualizată prin implementarea şi operaţionalizarea unor module specifice”. Chiar nu vă daţi seama ce se ascunde în spatele textului?