Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

REŢEA de falsificatori de BANI, destructurată de procurorii DIICOT

La percheziții în forţă ale procurorilor şi poliţiştilor din cadrul BCCO Alba Iulia, Serviciului Acțiuni Speciale – IPJ Hunedoara, precum și a jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Hunedoara. Oamenii legii au vizat destructurarea unui grupări infracționale specializată în falsificare de monedă sau alte valori și punerea lor în circulație.

Infracţiunile membrilor reţelei au fost comise în perioada aprilie – septembrie 2014. Din informaţiile oamenilor legii, se pare că opt persoane au pus în circulație peste 100 de bancnote în cupiură de 200 de lei contrafăcute. Banii falși au fost depistați de administratorii societăților comerciale la care au fost plasați sau de reprezentanții băncilor care le-au ridicat sau le-au primit de la persoane care nu aveau cunoștință despre faptul că bancnotele sunt contrafăcute. Anchetatorii au ajuns la concluzia că bancnotele au fost falsificate de către unul dintre membrii grupului infracțional organizat, cu ajutorul unei imprimante tip-scanner.

„În urma unei monitorizări specifice, în data de 4 septembrie 2014 a fost prins în flagrant suspectul Muntean Arnoc, în timp ce se deplasa ca pasager într-un autoturism ce a fost oprit în trafic de către lucrătorii Poliției Rutiere Hunedoara. În urma controlului, au fost găsite sub preșul din partea stângă față al locului ocupat de suspectul Muntean Arnoc două pachete ambalate în hârtie albă. Într-unul se aflau 25 de bancnote în cupiură de 200 de lei având aceeași serie, iar în celălalt de aflau înscrisuri. În data de 22 octombrie 2014, procurorii DIICOT – BT Hunedoara și polițiștii SCCO Hunedoara au efectuat șase percheziții la domiciliile suspecților, situate pe raza municipiului Deva, a orașelor Călan și Hațeg, a comunei Brănișca. În urma perchezițiilor în locuința unui suspect din comuna Brănișca, județul Hunedoara, a fost descoperită și ridicată, printre alte obiecte și înscrisuri, și „fabrica” de bancnote contrafăcute. Totodată au fost puse în executare 8 mandate de aducere la sediul DIICOT – BT Hunedoara, în vederea audierilor” – se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.