Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto arhiva Vocea Valcii

RAZII de AMPLOARE: Taximetriştii „pirat”, traşi pe dreapta pentru 6 luni de SPR Vâlcea

foto arhiva Vocea ValciiNu mai puţin de 10 acţiuni de amploare au fost organizate în ultima perioadă pe şoselele din Vâlcea, vizaţi fiind transportatorii de persoane. În fapt, în vizorul oamenilor legii, care au acţionat împreună cu reprezentanţii Prefecturii Vâlcea, au intrat taximetriştii pirat.

Controalele au fost făcute „la sânge”, fiind verificate 124 de autovehicule şi aplicate 103 sancţiuni contravenţionale, dintre care 15 pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 modificate şi 88 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 republicată.

De altfel, poliţiştii au reţinut 25 de certificate de înmatriculare, 3 permise de conducere, 1 atestat taxe, precum şi un set de plăcuţe cu numărul de înmatriculare. De asemenea, au fost dispuse 9 suspendări ale dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni.

„În vederea dovedirii caracterului de repetabilitate a faptei de transport de persoane cu autoturisme, fără ca acestea să fie autorizate, au fost întocmite 7 procese-verbale de depistare.

La nivelul judeţului Vâlcea, au fost identificate, de la începutul anului şi până în prezent, 40 de autovehicule despre care existau date că sunt utilizate în transportul ilegal de persoane. Pentru 22 dintre acestea s-a dispus măsura suspendării dreptului de utilizare, pentru o perioadă de 6 luni.

De la intrarea în vigoare a modificărilor Legii 38/2003 (08.06.2016) şi până în prezent, la nivelul judeţului Vâlcea, au fost identificate 169 de autovehicule de acest tip. Pentru 64 dintre acestea s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni.

Lucrătorii Serviciului Rutier Vâlcea vor continua activităţile de verificare a respectării legalităţii transportului public de persoane, realizat la nivelul judeţului Vâlcea” – precizează Prefectura Vâlcea.