Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Război între trei judecători și prefectul Nadolu

Scandal cât casa între cei trei magistrați ce au făcut parte, la alegerile parlamentare, din Biroul Electoral de Circumscripție Vâlcea și conducerea Instituției Prefectului. Pentru că nu și-au primit nici până acum indemnizația de delegare, judecătorii Emil Marina, Mariana Vârgă și Despina Plăcintă au dat în judecată Prefectura și amenință că-i vor face plângere penală atât prefectului de Vâlcea, Mircea Nadolu, cât și premierului Victor Ponta. Primul termen de judecată al procesului trebuia să aibă loc vineri, 11 ianuarie 2013, însă discuțiile au degenerat într-o ceartă de zile mari, iar în final judecătorul Emil Marina a cerut recuzarea completului de judecată. Conflictul a pornit de la bănuielile magistratului Marina conform cărora președintele completului de judecată s-a antepronunțat. Acesta l-a acuzat pe președintele completului de judecată că nu cunoaște legea și dosarul și că urmează să-l dezavantajeze prin decizia sa. ” Am fost pregătit să formulez o plângere penală, pentru abuz în serviciu contra intereselor personale și abuz în serviciu contra intereselor publice, în temeiul articolului 122, indice 1, Cod Penal, împotriva prefectului Nadolu, a șiefei Serviciului Juridic din Prefectură, a ministrului Administrației de Interne, dar și a prim-ministrului Victor Ponta, care la momentul respectiv trebuia să ne asigure plata drepturilor. Din cauza unui judecător, care este pus să asigure un proces echitabil și să cunoască legea, eu în momentul de față trebuie să mă gândesc prin ce modalitate trebuie să înștiințez Parchetul General privind aceste infracțiuni, ale acestor persoane” „susține magistratul Emil Marina. Acesta s-a arătat extrem de nemulțumit că nu s-a încheiat procesul, așa cum se aștepta, pentru a face plângerile penale de care spuneam, și tocmai de aceea a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată. Așadar, în cazul în care cererea de recuzare va fi admisă, procesul dintre cei trei magistrați vâlceni nemulțumiți și conducerea Prefecturii Vâlcea va fi judecat de un alt complet de judecători.

CLAUDIA STANCIU