Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul Fârtat de la Horezu a fost trimis în judecată pentru uz de fals

PROCES PENAL. La începutul lunii martie, pe rolul Judecătoriei Horezu a fost înregistrat un dosar penal, nr. unic 349/241/2014, pe numele actualului primar al oraşului Horezu, liberalul Ilie Fârtat. Edilul PNL este acuzat de uz de fals şi va fi judecat după Noul Cod Penal, iar dacă va fi găsit vinovat el riscă să fie condamnat la trei ani de închisoare. Din cercetările anchetatorilor, a rezultat că edilul PNL, Ilie Fârtat, ar fi facilitat obţinerea unui contract al Primăriei Horezu de către firma Sacomet, administrată de Florin Nicolaescu, prin ştergerea unei datorii a societăţii respective către bugetul local, o datorie de peste 200.000 lei, adică 2 miliarde de lei vechi.

Întreaga poveste a început în luna octombrie a anului trecut, atunci când consilierul local PC Dumitru Drăgănescu l-a denunţat pe primarul oraşului Horezu, Ilie Fârtat, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu. Alesul local l-a acuzat pe primar de uz de fals şi abuz în serviciu, susţinând că primarul PNL a externalizat serviciul de termoficare al oraşului firmei Sacomet SA, societate ce înregistra datorii mari la bugetul local şi de stat. Sigur, nu acesta a fost însă motivul real, ci faptul că, susţine consilierul conservator, primarul Fârtat a şters „din pix” aproape două miliarde lei vechi, datoria înregistrată de firma Sacomet, administrată de Florin Nicolaescu, către bugetul local. Totul cu scopul de a-i facilita acestuia obţinerea contractului de termoficare. „Am contestat modul în care a fost făcută externalizarea acestui serviciu. Nu am nimic personal cu domnul primar sau cu administratorul acestei firme. Problema este că Sacomet SRL înregistra în primăvară datorii de 200.000 lei către bugetul local şi aproximativ 400.000 lei către bugetul de stat. Nici nu putea să se înscrie la licitaţie. Am depus contestaţia şi plângerea încă din mai, abia acum au ajuns cu cercetările la primărie. Îmi pare rău, dar modul în care s-a efectuat această afacere este unul dubios. I-am avertizat şi pe cei care se ocupă de anchetă că dacă vor încerca să muşamalizeze acest caz, voi solicita şi o anchetă din partea DNA” – ne-a declarat atunci consilierul local PC Dumitru Drăgănescu, într-un articol în care redactorii Vocea Vâlcii anunţau că procurorii şi-au început deja cercetările în acest caz.

Încă un funcţionar din Primăria Horezu şi patronul societăţii, daţi pe mâna justiţiei

Alături de primarul Ilie Fârtat a mai fost trimis în judecată încă un funcţionar public din cadrul Primăriei Horezu, dar şi societatea Sacomet SA. Funcţionarul este Victoria Gheorghescu – şefa Biroului Resurse Umane din cadrul Primăriei oraşului Horezu. Aceasta este acuzată că a executat ordinul primarului Fârtat de a radia, din actele publice, datoria Sacomet. În schimb, din partea firmei beneficiare va fi tras la răspundere patronul Florin Nicolaescu.

Conform spuselor aceluiaşi denunţător, consilierul local PC Dumitru Drăgănescu, afacerea făcută de primarul Ilie Fârtat, aceea de a externaliza serviciul de termoficare al oraşului, a fost una păguboasă pentru horezeni, dovedindu-se a fi un adevărat dezastru. „Centrala termică a oraşului a înghiţit peste 20 de miliarde lei vechi pentru a fi adaptată alimentării cu biomasă. Toată investiţia a fost făcută pentru a reduce costul gigacaloriei însă dacă anul trecut populaţia plătea 250 lei/gigacalorie, din momentul în care a preluat Nicolaescu serviciul de termoficare al oraşului preţul a crescut la 350 lei. Mai mult, luna trecută (în luna septembrie 2013 – n.r.) s-a aprobat şi acordarea subvenţiei pentru producător, fără a se lua în calcul faptul că acesta a majorat deja preţul către populaţie” – ne-a mai declarat la vremea respectivă consilierul Dumitru Drăgănescu.

Primarul Fârtat riscă 3 ani de închisoare

Primul termen al procesului a avut loc în data de 5 martie 2014, atunci când judecătorul Ion Bîgioi a formulat o cerere de recuzare, cerere ce a fost aprobată. Astfel, s-a dispus trimiterea dosarului la Registratura instanţei pentru repartizare aleatorie a cauzei.

Sigur, procesul va fi unul de durată, bănuim, însă cert este că primarul oraşului Horezu, Ilie Fârtat, precum şi ceilalţi doi inculpaţi în dosar, vor fi judecaţi după Noul Cod Penal. Mai exact după articolul 323 din Noul Cod Penal, ce prevede uzul de fals şi falsul în înscrisuri. În funcţie de probele ce vor fi aduse la dosar, primarul Ilie Fârtat riscă să fie condamnat la trei ani de închisoare sau se poate alege cu o simplă amendă penală. Iată ce spune Noul Cod Penal: „Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată”.

Pentru unii ciumă, pentru alţii mumă

Culmea ironiei este că, de curând, primarul oraşului Horezu, Ilie Fârtat, a fost declarat „Cel mai bun primar al anului 2013″. Totul s-a întâmplat la ediţia a XXI-a a Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România, unde au fost premiaţi cei mai activi, cei mai gospodari, cei mai populari şi cei mai buni primari ai anului 2013. Ilie Fârtat a fost printre edilii premiaţi, el primind distincţia de „Cel mai bun primari al anului 2013″.

Sigur, în cazul edilului Ilie Fârtat există prezumţia de nevinovăţie şi chiar dacă sunt unii care-l acuză de fapte de corupţie, iar pe rolul justiţiei se află un proces penal pentru uz de fals, se pare că primarul din Horezu a făcut şi lucruri bune pentru comunitatea sa.