Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul Dobrin vrea cu orice preț să înstrăineze pârtia de schi

TUPEU. După ce Guvernul României și Consiliul Județean Vâlcea au investit peste 140 milioane euro în proiectul pârtiei de schi de la Obâr șia Lotrului, primarul comunei Voineasa, Gheorghe Dobrin, care este paravanul intereselor obscure din jurul pârtiei, vrea, cu disperare, ca pârtia de schi să fie dată în folosință gratuită, timp de o lună de zile, firmei ACOMIN, cea care a executat lucrările. Este deja de notorietate relația de prietenie existentă între primar și reprezentantul societății, Daniel Faur. Mai există încă un personaj în această ecuație, care, deocamdată, lucrează subversiv și își folosește toate pârghiile pentru ca pârtia să fie înstrăinată. L-am numit aici pe prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu.

A treia încercare de a promova în Consiliu Local Voineasa proiectul de hotărâre privind administrarea gratuită a pârtiei de schi de la Obâr șia Lotrului firmei ACOMIN se va consuma vineri, 6 aprilie a.c., la sediul primăriei din Voineasa. După două tentative eșuate, primarul Dobrin nu se lasă, considerând că a treia oară poate fi cu noroc, reintroducând din nou, în șiedință extraordinară, cedarea gratuită a pârtiei de schi firmei ACOMIN. Reamintim că primarul Dobrin a înaintat Consiliului Local din Voineasa, în data de 22 martie a.c., o propunere care i-a lăsat muți de uimire pe ceilalți consilieri locali. Practic, primarul vrea să-i dea cadou firmei care a construit pârtia de schi administrarea bazei în perioada 31 martie „15 mai. Totul s-a petrecut la marginea legii, pentru că primarul Dobrin a introdus această propunere pe ultima sută de metri și a cerut comisiei juridice avizul cu o jumătate de oră înainte de începerea șiedinței. Cu toată opoziția unor consilieri, punctul a rămas pe ordinea de zi, însă a fost amânat pentru șiedința extraordinară de luni, 26 martie a.c., pentru că Dobrin a realizat că nu are nicio șiansă să-i treacă propunerea. Nici în data de 26 martie, Dobrin și acoliții săi nu au avut sorți de izbândă pentru că 6 dintre cei 11 consilieri locali au votat împotrivă. Acum, înaintea extraordinarei din 6 aprilie, se fac presiuni incredibile asupra consilierilor care s-au opus, pentru a- și schimba votul. Cei care au rămas cu buza umflată, i-am numit aici pe Daniel Faur și prefectul Petre Ungureanu, sunt disperați și trec la măsuri disperate. Mai ales că prin respingerea propunerii, celor doi le-au fost stricate planurile de inaugurare și petrecere din data de 31 martie. De și era anunțată cu surle și trâmbițe, inaugurarea nu a mai avut loc. Din câte am aflat, a avut loc doar un chef între prieteni, ei înecându- și amarul în câte un pahar și gândindu-se la următoarea mișcare. Drept este că s-au mișcat repede, pentru că au venit, din nou, cu propunerea în Consiliul Local Voineasa, după ce i-au prelucrat cum trebuie pe consilierii care nu vor să se supună intereselor lui Dobrin, Ungureanu și Faur. Deocamdată, întrebăm doar atât: ce căuta președintele PDL Voineasa, Alexandru Buduleci, în biroul prefectului, din Instituția Prefectului, miercuri, la orele prânzului? Poate reușește apoliticul Ungureanu să ne lămurească. I-am rămâne îndatorați. Cu toate acestea, suntem convin și că ale și locali de la Voineasa, care s-au declarat încă de la început împotriva încredințării, nu- și vor schimba atitudinea de pe o zi pe alta, deoarece până acum au dovedit că sunt oameni demni, onești, cu coloană vertebrală, dar mai ales ei nu pot fi cumpărați cu tot felul de promisiuni deșarte. La fel de convin și suntem că nici amenințările nu vor avea niciun efect asupra lor. Vâlcenii au tot respectul pentru cei 6 consilieri (2 de la PDL, Ion Iliescu, Alexandru Buduleci, 2 de la PNL, Gheorghe Stanciu, Gheorghe Dulcea, 1 de la Partidul Verde, Cosmin Iepure și 1 de la PC, Alexandru Ioniță) care au votat împotriva propunerii primarului.

” Vom face o societate subordonată Consiliului Județean și Consiliului Local Voineasa” „Dumitru Persu

Referindu-se la intenția primarului PSD de la Voineasa de a da în administrare această pârtie omului de afaceri Faur, vicepreședintele Consiliului Județean, Dumitru Persu, a subliniat că în niciun caz prefectul de Vâlcea nu- și va face mendrele pentru că Ion Cîlea, președintele CJ Vâlcea, are pârghiile legale pentru rezolvarea situației: ” Această investiție este eminamente a PSD-ului, datorită proiectului program electoral al lui Ion Cîlea, dar și datorită tuturor acțiunilor întreprinse pentru promovarea acestui proiect. Când s-au văzut unii cu proiectul realizat, pentru că unii nici nu visau că se va face, au început să- și asume niște merite total aiurea. Aici vorbesc de prefectul județului Petre Ungreanu, de vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, pedelistul Romulus Bulacu, și de cei care sunt în structura de putere actuală. Noi vrem să facem o societate comercială într-o asociere între Consiliul Județean Vâlcea și Consiliul Local Voineasa pentru a administra această unitate. Așadar, facem o societate în subordinea Consiliului Local Voineasa care va administra această pârtie de schi cel puțin câțiva ani până când va fi pusă pe picioare. O să vă dau și o informație în premieră. În strategia electorală a președintelui Ion Cîlea un prim și important obiectiv este extinderea bazei turistice prin investiții realizate în zona Vidra „Voineasa. O spun în premieră pentru că nu aș vrea ca altcineva să fure patentul” „ne-a declarat Dumitru Persu.

MAGDA POPESCU